duminică, 19 mai 2013

Un om. O vioara. Alexandru Tomescu. Stradivarius.



Un om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală.
Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. Într-adevăr, de când a revenit în ţară, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.
După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie este cheia pentru a atinge publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.
Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia şi de ce muzica clasică merită o şansă.
Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte.
În încheiere – un citat relevant, care deși se referă la un singur concert pe care Alexandru Tomescu l-a susținut în Noua Zeelandă, poate fi extins la întreaga sa carieră: „Alexandru Tomescu  scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, evidențiind contraste, lasând fiecare frază să trăiască şi să respire. M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whiskey”.  (David Larsen – Metro Magazine, Noua Zeelandă).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu