sâmbătă, 18 decembrie 2010

Muzica in societatea Greciei Antice


Prezenta muzicii in societatea Greciei Antice era intr-un anumit mod legata de mitologie: Amphion invata muzica de la Hermes iar mai apoi a construi Teba folosind o lira de aur cu care putea aseza pietrele la locul lor cu ajutorul sunetelor pe care aceasta le scotea. Orfeu, maestrul muzicii, isi canta muzica cu o asa maiestrie incat putea sa imblanzeasca bestiile, mitul nasterii orfismului (ORFÍSM s.n. 1. Doctrină de mistere orfice care preconiza dualismul suflet-corp, considerând corpul ca „temniță” a sufletului, precum și credința în metempsihoză. 2. (Arte) Tendință în pictură, care, prin folosirea culorilor dure urmărind efecte poetice și muzicale, crea impresia de mișcare și luminozitate, anunțând astfel arta abstractă. [< fr. orphisme].) prezinta geneza prin intermediul unei povestiri in care Rhea canta la toba, indreptand atentia barbatilor asupra oracolelor zeitei. Deasemenea il intalnim pe Hermes care ii arata lui Apolo recent inventata lira cu carapace de broasca testoasa sau propriile victorii muzicale ale lui Apolo asupra lui Marsyas si Pan.
Exista multe referinte care indica faptul ca muzica era parte integranta a perceptiei grecesti asupra modului de creare al acestei rase si despre cum destinul acesteia continua sa fie controlat de catre zei. Din acest motiv, un este surprinzator faptul ca muzica era omniprezenta in Jocurile Olimpice, Jocurile Pitice (Pythius) , ceremoniile religioase, activitatile ludice, si chiar la inceputurile pieselor de teatru prin intermediul ditirambului, lirica corala dedicata zeului Dionis.
In anumite festivitati solemne aveau loc mari concursuri muzicale intre cei mai mari virtuosi. S-a pastrat manuscrisul unei reprezentatii numite “Pithikon”, un soi de “muzica programatica” ce descrie lupta dintre Apolo si sarpele Piton: 1. Introducere/ 2.Provocare/ 3. Iamb (lupta, trupa care acompaniaza lupta) / 4. Oratie (sau celebrarea victoriei) / 5. Ovatie (cantecul triumfator). Instrumentele specifice antichitatii au stralucit in executarea acestui “pithikon” .
Chiar daca solourile de instrumente erau din ce in ce mai spectaculoase, in muzica greaca predomina cantul vocal.
Operele lirice ale poetilor antici erau compuse pentru a fi cantate cu vocea. Tragedia greaca, inca de la inceputurile sale, era in mare parte o drama muzicala unde canta corul, (exemplu lucrarile lui Eschil). In Atena, reprezentatiile tragediei erau adevarate ceremonii oficiale si serbari populare la care lua parte intreg orasul. Astfel se explica faptul ca arta muzicala era asociata poeziei, dansului si mimicii in Grecia Antica.
Dansul in teatrul tragic nu avea de-a face nimic cu dansul modern. Era un dans fara virtuozitate, fara “solo”, fara perechi (corpul de balet antic era format doar din barbati), fara rapiditate; era un dans in care miscarile mainilor si atitudinea trupului jucau un rol important in pasii de dans.
E posibil ca adevaratele sunete ale muzicii ascultate in ritualuri, jocuri, tragedia, sa fi suferit un anumit tip de schimbare in urma dramaticei caderi a Atenei in 404 IHr., in lupta din Decelia, faza finala a razboiului peloponesiac. In acel momento s-a pridus o adevarata “revolutie” in cultura elena, din aceasta perioada dateaza lamentarea lui Platon in ceea ce priveste schimbarile produce in muzica. Desi se urmarea inca virtuozitatea instrumentala, lamentarea lui Platon includea atentia excesiva asupra muzicii instrumentale care la un momento dat interfera cu vocea pe care o acompania, departanduse astfel de ethosul traditional al muzicii.

marți, 30 noiembrie 2010

Muzica in Antichitate. Grecia Antica. Partiturile. Instrumentele muzicale

Se pastreaza aproximativ saizeci de fragmente muzicale grecesti, din pacate incomplete, transmise in principal pe papirus din epoca greco-romana, gasite in Egipt. Au supravietuit putine piese intregi, precum Epitaful lui Seykylos (sec. II IHr), câteva Imnuri ale lui Mesomedes din Creta : Imn către soare şi Imn către Nemsis, care au ajuns sa fie cunoscute si in zilele noastre datorita includerii lor in manuscrisele medievale si unele piese instrumentale anonime dintre care notăm Imnul către muză. Se pastreaza deasemenea treizeci si sapte de notite din Orestia de Euripide si aproximativ douazeci de notite din Ifigenia in Aulida de acelasi autor.
Dintre fragmentele ramase, cele mai importante sunt Imnurile din Delphi, doua imnuri din sec II IHr, descoperite in 1893-1894 de Theidire Reinach. In muzeul Louvre se pastreaza un fragment extras din tragedia Medeea a dramaturgului Carcino.

Epitaful lui Seykylos sec. II IHr.
este un fragment al unei inscriptii epitafice grecesti sculptat pe o coloana de marmura asezata pe mormantul pe care l-a facut Seykylos pentru sotia sa Euterpe, aproape de Tralles (Asia Mica) actualul oras Aydın la 30 de km de orasul Efes in Turcia.
Acest epitaf are urmatorul text: “Sunt o imagine de piatra. Seykylos m-a asezat aici, unde sunt pentru totdeauna, simbolul evocarii eterne”
Acest manuscris constituie un exemplu al modului de compozitie muzicala greceasca, cu mentiunea de a fi cea mai veche melodie scrisa care se cunoaste. acestea sunt cuvintele pe care se desfasoara melodía:
ὅσον ζῇς, φαίνου, μηδὲν ὅλως σὺ λύπου•
πρὸς ὀλίγον ἐστὶ τὸ ζῆν, τὸ τέλος ὁ χρόνος ἀπαιτεῖ.
Hoson zēs, phainou, mēden holōs sy lypou;
pros oligon esti to zēn, to telos ho chronos apaitei

 
Melodia este scrisa in modul frigian diatonic, si se desfasoara pe un ambitus de octava justa. cantecul este unul melancolic, clasificat ca fiind un cantec de pahar (skolion). Nu se cunoaste tempo-ul cantecului.







*Reactualizare 14 ianuarie 2011
Instrumentele muzicale:
Instrumente de percutie:
  • talgere (krotola/e)
  • seistron
  • timpani
  • xilofon
Instrumente de suflat:
  • aulos
  • syrinx 
  • photinx
  • salpinx
  • plagiaulos
Instrumente cu coarde ciupite:
  • kithara
  • lyra
  • pandoura
  • magadis
  • barbitos
  • phormix
  • monocordul

marți, 12 octombrie 2010

Muzica in Antichitate. Grecia Antica.Ritmul

Grecii au contribuit considerabil la sistemul de organizarea ritmica a muzicii pe care secole mai tarziu au aplicat-o compozitorii Scolii de la Notre-Dame (sec. XII-XIII) la inceputurile Polifoniei Sistematice (Ars Antiqua) bazata pe picioare metrice.
Avand o stransa legatura cu poezia, sistemul de organizare ritmica a muzicii era metrica poetica, care avea la baza piciorul metric. Fiecare picior metric avea ethosul specific si era format din doi timpi . Un picior metric era compus din silabe lungi (arsis) si silabe scurte (thesis). Picioarele metrice formate din doua silabe erau: troheu( + - )*, iamb( - + ), spondeu( + + ), piric ( - - ) iar cele formate din trei silabe erau: dactil( + - - ), anapest( - - +), amfibrah( - + - ), bahic( - + + ), cretic( + - + ).
Unirea a doua sau trei picioare metrice alcatuiesc dipodiile sau tripodiile. Unitatea superioara acestora este fraza sau colonul (kolon). Colonurile se grupau in perioade, perioadele se grupau in strofe. Cea mai frecventa constructie unitara era triada formata din strofa, antistrofa si epoda. In general, ritmurile erau unitare din punct de vedere al structurii metrice si aveau un ethos bine definit; o schimbare in structura metrica ducea la schimbarea ethosului.
Regulile cele mai minutioase si mai variate se aplicau in construirea acestor ritmuri, care aparusera deja in Odele lui Pindar sau in Tragediile lui Eschil, analoage prin constructie sonatelor si simfoniilor. Aceste reguli de constructie au fost ignorate in totalitate in Evul Mediu. Regasite gratie marilor maestrii clasici, nu au fost enuntate intr-o forma foarte explicita decat dupa descoperirea adevaratei semnificatii in secolul XX.
* + piciorus lung (accentuat)
- piciorus scurt (neaccentuat)