Se afișează postările cu eticheta Grecia Antica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Grecia Antica. Afișați toate postările

duminică, 16 ianuarie 2011

ROMA ANTICA.muzica in societatea romana.Instrumente muzicale

Desi muzica romana se limita la a adopta muzica greaca, totusi sunt cateva mici schimbari. Apare improvizatia, fara notare fixa. Incetul cu incetul instrumentele aerofone din metal capata importante. Muzica devine prezenta in tot ceea ce inseamna public de la marile si fastuoasele petreceri pana in zona educatiei. Ceea ce ramane certeste faptul ca Roma a stiut sa aprecieze muzica, cu sau fara inovatii.

Romanii au adaptat teoría grecilor necesitatilor si studiului muzicii. Aulosul grec se transforma in tibia romana, instrument care a ocupat un loc important in ceremoniile religioase, in muzica militara sau in teatru. Cu toate acestea, interpretii de seama veneau din randurile sclavilor intelectuali ai stapanilor romani veniti de pe teritoriile grecesti. Se poate spune ca muzica Imperiului Roman a confirmat ceea ce se cunostea in Grecia Clasica :cantul monofon, (o singura voce sau in cazul corurilor cantatul la unison), relatia dintre muzica si ritmul prozodic (vorbind sau recitand pe accentele si ritmul textului) si improvizatia instrumentala, punand in practica formule muzicale cunoscute.
In teatrele romane, care imitau grecii, se reprezentau lucrari si aveau loc concerte muzicale gratuite. In loc sa compuna ei insisi muzica lucrarii puse in scena (cum faceau dramaturgii greci), in Roma se dadea aceasta sarcina altor creatori. De exempul Flaccus, fiul lui Claudius, a fost compozitorul muzicii operelor lui Terentiu. S-au evidentiat de asemenea muzicieni din provincia precum grecul Terpnus (mare interpret la kithara si maestrul imparatului Nero) Menicrates, Polion si Mesomende din Creta, autorul Imnurilor catre Helios si Nemesis. Muzica nu era doar pentru barbati ca in alte culturi, Lucianus, scriitorul, elogia abilitatea femeilor aristocrate si a curtezanelor in a canta vocal si instrumental (la kithara).
instrumentele muzicale ale romei antice

In scrierile sale Horatiu ne precizeaza despre practica muzicala, in randul aristocratiei, a femeilor care luau lectii de muzica de la Tigellus si Demetrius iar de la Sallustius compozitie. De asemenea Aulus Gelus vorbeşte despre un cor de băieţi şi fete, care cânta la ospeţe piese de Anacreon şi Sapho.
In ceea ce priveste muzica folosita in armata romana, Servius Tullius (578-534 IHr.) a infiintat grupurile de muzicieni in randurile Militiei Romane, acestia cantau la instrumente de suflat si aveau sarcini specifice pentru ceremonia si lupta. Astfel au aparut Cornicenii (muzicieni care cantau la corn) si Tubiceni (muzicieni care cantau la trambita). Acestora, in jurul anului 400 IHr. Li s-au alaturat flautul si trompetele, de forme si marimi varíate, precum si alte instrumente ca Syrinx si Lituus. Cu timpul romanii au adaugat si utilizat alte instrumente de suflat mult mai sonore precum Bucina, Tibia, Tympanum, Scabillum, Cymbala si Crotola.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Muzica in societatea Greciei Antice


Prezenta muzicii in societatea Greciei Antice era intr-un anumit mod legata de mitologie: Amphion invata muzica de la Hermes iar mai apoi a construi Teba folosind o lira de aur cu care putea aseza pietrele la locul lor cu ajutorul sunetelor pe care aceasta le scotea. Orfeu, maestrul muzicii, isi canta muzica cu o asa maiestrie incat putea sa imblanzeasca bestiile, mitul nasterii orfismului (ORFÍSM s.n. 1. Doctrină de mistere orfice care preconiza dualismul suflet-corp, considerând corpul ca „temniță” a sufletului, precum și credința în metempsihoză. 2. (Arte) Tendință în pictură, care, prin folosirea culorilor dure urmărind efecte poetice și muzicale, crea impresia de mișcare și luminozitate, anunțând astfel arta abstractă. [< fr. orphisme].) prezinta geneza prin intermediul unei povestiri in care Rhea canta la toba, indreptand atentia barbatilor asupra oracolelor zeitei. Deasemenea il intalnim pe Hermes care ii arata lui Apolo recent inventata lira cu carapace de broasca testoasa sau propriile victorii muzicale ale lui Apolo asupra lui Marsyas si Pan.
Exista multe referinte care indica faptul ca muzica era parte integranta a perceptiei grecesti asupra modului de creare al acestei rase si despre cum destinul acesteia continua sa fie controlat de catre zei. Din acest motiv, un este surprinzator faptul ca muzica era omniprezenta in Jocurile Olimpice, Jocurile Pitice (Pythius) , ceremoniile religioase, activitatile ludice, si chiar la inceputurile pieselor de teatru prin intermediul ditirambului, lirica corala dedicata zeului Dionis.
In anumite festivitati solemne aveau loc mari concursuri muzicale intre cei mai mari virtuosi. S-a pastrat manuscrisul unei reprezentatii numite “Pithikon”, un soi de “muzica programatica” ce descrie lupta dintre Apolo si sarpele Piton: 1. Introducere/ 2.Provocare/ 3. Iamb (lupta, trupa care acompaniaza lupta) / 4. Oratie (sau celebrarea victoriei) / 5. Ovatie (cantecul triumfator). Instrumentele specifice antichitatii au stralucit in executarea acestui “pithikon” .
Chiar daca solourile de instrumente erau din ce in ce mai spectaculoase, in muzica greaca predomina cantul vocal.
Operele lirice ale poetilor antici erau compuse pentru a fi cantate cu vocea. Tragedia greaca, inca de la inceputurile sale, era in mare parte o drama muzicala unde canta corul, (exemplu lucrarile lui Eschil). In Atena, reprezentatiile tragediei erau adevarate ceremonii oficiale si serbari populare la care lua parte intreg orasul. Astfel se explica faptul ca arta muzicala era asociata poeziei, dansului si mimicii in Grecia Antica.
Dansul in teatrul tragic nu avea de-a face nimic cu dansul modern. Era un dans fara virtuozitate, fara “solo”, fara perechi (corpul de balet antic era format doar din barbati), fara rapiditate; era un dans in care miscarile mainilor si atitudinea trupului jucau un rol important in pasii de dans.
E posibil ca adevaratele sunete ale muzicii ascultate in ritualuri, jocuri, tragedia, sa fi suferit un anumit tip de schimbare in urma dramaticei caderi a Atenei in 404 IHr., in lupta din Decelia, faza finala a razboiului peloponesiac. In acel momento s-a pridus o adevarata “revolutie” in cultura elena, din aceasta perioada dateaza lamentarea lui Platon in ceea ce priveste schimbarile produce in muzica. Desi se urmarea inca virtuozitatea instrumentala, lamentarea lui Platon includea atentia excesiva asupra muzicii instrumentale care la un momento dat interfera cu vocea pe care o acompania, departanduse astfel de ethosul traditional al muzicii.

marți, 12 octombrie 2010

Muzica in Antichitate. Grecia Antica.Ritmul

Grecii au contribuit considerabil la sistemul de organizarea ritmica a muzicii pe care secole mai tarziu au aplicat-o compozitorii Scolii de la Notre-Dame (sec. XII-XIII) la inceputurile Polifoniei Sistematice (Ars Antiqua) bazata pe picioare metrice.
Avand o stransa legatura cu poezia, sistemul de organizare ritmica a muzicii era metrica poetica, care avea la baza piciorul metric. Fiecare picior metric avea ethosul specific si era format din doi timpi . Un picior metric era compus din silabe lungi (arsis) si silabe scurte (thesis). Picioarele metrice formate din doua silabe erau: troheu( + - )*, iamb( - + ), spondeu( + + ), piric ( - - ) iar cele formate din trei silabe erau: dactil( + - - ), anapest( - - +), amfibrah( - + - ), bahic( - + + ), cretic( + - + ).
Unirea a doua sau trei picioare metrice alcatuiesc dipodiile sau tripodiile. Unitatea superioara acestora este fraza sau colonul (kolon). Colonurile se grupau in perioade, perioadele se grupau in strofe. Cea mai frecventa constructie unitara era triada formata din strofa, antistrofa si epoda. In general, ritmurile erau unitare din punct de vedere al structurii metrice si aveau un ethos bine definit; o schimbare in structura metrica ducea la schimbarea ethosului.
Regulile cele mai minutioase si mai variate se aplicau in construirea acestor ritmuri, care aparusera deja in Odele lui Pindar sau in Tragediile lui Eschil, analoage prin constructie sonatelor si simfoniilor. Aceste reguli de constructie au fost ignorate in totalitate in Evul Mediu. Regasite gratie marilor maestrii clasici, nu au fost enuntate intr-o forma foarte explicita decat dupa descoperirea adevaratei semnificatii in secolul XX.
* + piciorus lung (accentuat)
- piciorus scurt (neaccentuat)

joi, 30 septembrie 2010

Muzica in Antichitate. Grecia Antica

In Grecia Antica, cultura muzicala a fost influentata de toate civilizatiile care o inconjurau, data fiind asezarea sa strategica. Culturi precum cea mesopotamica, etrusca, egipteana chiar si cele indoeuropene au influentat atat muzica cat si instrumentele muzicale. Grecii dadeau o mare importanta valorii educative si morale ale muzicii datorita acestui fapt muzica este strans relationata cu poemul epic. Apar barzii, care, acompaniati de o lira, hoinareau din cetate in cetate transmitand pe cale orala istoria Greciei si legendele sale. In acele vremuri muzica s-a relationat strans cu filosofía. Inteleptii vremii pun in valoare importanta culturala a muzicii. Pitagora o considera “un medicament pentru suflet” iar Aristotel o foloseste pentru a ajunge la catharsis. Ulterior apare in Atena ditirambul, poem liric dedicate zeului Dionysos acompaniat de dans, si aulosul. Apar deasemenea dramele, tragediile si comediile combinate insa fara a pierde din dans, muzica si poezie.

Muzica in grecia antica era prezenta in societate in mod universal: la festivitati, la ceremonia funerare, in teatro etc, prin intermediul muzicii populare sau a baladelor care prezentau poemele epice. Juca deci un rol important si o parte integrante in viata locuitorilor Greciei antice.
Exista fragmente semnificative despre notatia muzicala utilizata de greci si referinte literare ale greciei antice. prin intermediul izvoarelor s-a putut investiga asupra modului in cares una muzica greaca, asupra rolului ei in societate, in problemele economice relationate cu aceasta arta sau de importante sociala a muzicienilor. Insasi faptul de a canta la instruente muzicale este prezent in desenele gasite pe cerámica greaca. Cuvantul música provine din denuirea muze, fiicele lui Zeus,care, dupa mitología greaca, inspirau toate activitatile creative si intelectuale.
Sunetul muzicii Greciei Antice
La un moment dat, Platon a realizat un studiu critic asupra muzicii moderne a epocii sale:





Fotografia pietrei originale din Delfos pe care apare al doilea imn in onoarea lui Apolo.
Notatia muzicala este reprezentata de simbolurile care apa in mod discontinuu peste linia principala
nenintrerupta a semnelor alfabetului grec.
Muzica noastra a fost odata impartita in mod corect (…) Nu era permisa schimbarea stilurilor melodice cu altele in felul acesta. Cunoastera informa judecata si pedepsea neascultarea. nu existau fluieraturi, zgomote nemuzicale, sau palme pentru aplauze. Regula era ascultarea in tacere si invatarea; copii, profesori si multimea mentineau calmul sub amenintarea batului. (…) Insa mai apoi, anarhia nemuzicala a fost dirijata de poeti care aveau talentul natural dar erau ignoranti in fata legilor muzicii (…) Prin intermediul stupizeniei se amageau gandind ca in muzica nu exista bine sau rau, ca trebua judecata in functie de placerea pe care o provoca. Cu lucrarile si teoriile lor au infectat masele cu prezumtia de a se crede adevarati judecatori. De aceea, teatrele noastre, inainte silentioase, au devenit vocale, iar aristocratia muzicala a dus la o pernicioasa putere a teatrelor (…)criteriul nu era muzica, ci o reputatie a unei abilitati promiscuue si unui spirit impotriva legilor.
Platon
Putem presupune, plecand de la referintele sale asupra formelor stabilite si a legilor muzicale ca, cel putin o parte a formei sistemului armonic pitagoric a patruns in muzica greaca, cel putin atunci cand aceasta era cantata de muzicieni profesionisti, in public. In scrierea sa, Platon se plange de indepartarea acestor principii inspre “spiritul de incalcare a legii”
Printre “infractori” ar fi cu siguranta inclus si Aristoxene, (filosof si teoretician al muzicii grecesti al sec. IV I.e.n), care sustinea ca nótele scarii nu trebuiau judecate dupa proportiile matematice, cum sustineau pitagoricii, ci dupa auzul absolut (auzul absolut se refera la abilitatea de a identifica o nota cu numele sau fara ajutorul unei note de referinta, sau, redarea unei note cerute fara ajutorul unei alte note de referinta). In esenta, Aristoxene spunea daca tot nu putem auzi “muzica sferelor” de ce san u cantam pur si simple sunetele bune si rezonabile pentru noi? Aceasta filosofie atat de simpla sta la baza miscarii ulterioare catre sistemul temperat si se poate compara cu diviziunea muzicii secolului XX intre muzica tonala si muzica atonala.
Pan in initeaza pe Daphnis in utilizarea flautului.
Prin urmare, jocul cu acest “ suna bine” incalca utilizarea adecvata a ethosului modurilor. Adica, grecii dezvoltasera un sistema complex care relationa caracteristicile particulare cu caracter emotional si spiritual cu anumite moduri. Numele pentru diferite moduri derivau din numele triburilor sau satelor grecesti, despre care se spunea ca temperamentul si emotiile lor erau caracterizate prin sunetul unic al fiecarui mod. Prin urmare dorienii erau “duri”, frigienii “senzuali” si asa mai departe. In alte locuri, Platon pomeneste de utilizarea adecvata a diferitelor moduri: dorian, frigian, lidian,etc. este difícil pentru un auz modern sa relationeze conceptul ethos in muzica exceptie doar in cazul comparatiei cu propia noastra percepere. Astfel, o scara minora se utilizeaza pentru melancolie iar o scara majora pentru aproape tot ce ramane, de la muzica vesela pana la muzica eroica. In realitate, in ziua de azi ar fi de comparat cu sistemele scarilor utilizate in India si cunoscute sub denumirea de “raga”, percepute diferit unele mai potrivite pentru dimineata, altele pentru seara si asa mai departe.
Urmeaza in cadrul acestui subiect : scarile muzicale, ritmul, partiturile, muzica in societate, instrumentele muzicale in Grecia Antica