Muzica in societatea Greciei Antice

Prezenta muzicii in societatea Greciei Antice era intr-un anumit mod legata de mitologie: Amphion invata muzica de la Hermes iar mai apoi a construi Teba folosind o lira de aur cu care putea aseza pietrele la locul lor cu ajutorul sunetelor pe care aceasta le scotea. Orfeu, maestrul muzicii, isi canta muzica cu o asa maiestrie incat putea sa imblanzeasca bestiile, mitul nasterii orfismului (ORFÍSM s.n. 1. Doctrină de mistere orfice care preconiza dualismul suflet-corp, considerând corpul ca „temniță” a sufletului, precum și credința în metempsihoză. 2. (Arte) Tendință în pictură, care, prin folosirea culorilor dure urmărind efecte poetice și muzicale, crea impresia de mișcare și luminozitate, anunțând astfel arta abstractă. [< fr. orphisme].) prezinta geneza prin intermediul unei povestiri in care Rhea canta la toba, indreptand atentia barbatilor asupra oracolelor zeitei. Deasemenea il intalnim pe Hermes care ii arata lui Apolo recent inventata lira cu carapace de broasca testoasa sau propriile victorii muzicale ale lui Apolo asupra lui Marsyas si Pan.

Exista multe referinte care indica faptul ca muzica era parte integranta a perceptiei grecesti asupra modului de creare al acestei rase si despre cum destinul acesteia continua sa fie controlat de catre zei. Din acest motiv, un este surprinzator faptul ca muzica era omniprezenta in Jocurile Olimpice, Jocurile Pitice (Pythius) , ceremoniile religioase, activitatile ludice, si chiar la inceputurile pieselor de teatru prin intermediul ditirambului, lirica corala dedicata zeului Dionis.

In anumite festivitati solemne aveau loc mari concursuri muzicale intre cei mai mari virtuosi. S-a pastrat manuscrisul unei reprezentatii numite “Pithikon”, un soi de “muzica programatica” ce descrie lupta dintre Apolo si sarpele Piton: 1. Introducere/ 2.Provocare/ 3. Iamb (lupta, trupa care acompaniaza lupta) / 4. Oratie (sau celebrarea victoriei) / 5. Ovatie (cantecul triumfator). Instrumentele specifice antichitatii au stralucit in executarea acestui “pithikon” .

Chiar daca solourile de instrumente erau din ce in ce mai spectaculoase, in muzica greaca predomina cantul vocal.

Operele lirice ale poetilor antici erau compuse pentru a fi cantate cu vocea. Tragedia greaca, inca de la inceputurile sale, era in mare parte o drama muzicala unde canta corul, (exemplu lucrarile lui Eschil). In Atena, reprezentatiile tragediei erau adevarate ceremonii oficiale si serbari populare la care lua parte intreg orasul. Astfel se explica faptul ca arta muzicala era asociata poeziei, dansului si mimicii in Grecia Antica.

Dansul in teatrul tragic nu avea de-a face nimic cu dansul modern. Era un dans fara virtuozitate, fara “solo”, fara perechi (corpul de balet antic era format doar din barbati), fara rapiditate; era un dans in care miscarile mainilor si atitudinea trupului jucau un rol important in pasii de dans.

E posibil ca adevaratele sunete ale muzicii ascultate in ritualuri, jocuri, tragedia, sa fi suferit un anumit tip de schimbare in urma dramaticei caderi a Atenei in 404 IHr., in lupta din Decelia, faza finala a razboiului peloponesiac. In acel momento s-a pridus o adevarata “revolutie” in cultura elena, din aceasta perioada dateaza lamentarea lui Platon in ceea ce priveste schimbarile produce in muzica. Desi se urmarea inca virtuozitatea instrumentala, lamentarea lui Platon includea atentia excesiva asupra muzicii instrumentale care la un momento dat interfera cu vocea pe care o acompania, departanduse astfel de ethosul traditional al muzicii.

Muzica in Antichitate. Grecia Antica. Partiturile. Instrumentele muzicale

Se pastreaza aproximativ saizeci de fragmente muzicale grecesti, din pacate incomplete, transmise in principal pe papirus din epoca greco-romana, gasite in Egipt. Au supravietuit putine piese intregi, precum Epitaful lui Seykylos (sec. II IHr), câteva Imnuri ale lui Mesomedes din Creta : Imn către soare şi Imn către Nemsis, care au ajuns sa fie cunoscute si in zilele noastre datorita includerii lor in manuscrisele medievale si unele piese instrumentale anonime dintre care notăm Imnul către muză. Se pastreaza deasemenea treizeci si sapte de notite din Orestia de Euripide si aproximativ douazeci de notite din Ifigenia in Aulida de acelasi autor.

Dintre fragmentele ramase, cele mai importante sunt Imnurile din Delphi, doua imnuri din sec II IHr, descoperite in 1893-1894 de Theidire Reinach. In muzeul Louvre se pastreaza un fragment extras din tragedia Medeea a dramaturgului Carcino.

Epitaful lui Seykylos sec. II IHr.

este un fragment al unei inscriptii epitafice grecesti sculptat pe o coloana de marmura asezata pe mormantul pe care l-a facut Seykylos pentru sotia sa Euterpe, aproape de Tralles (Asia Mica) actualul oras Aydın la 30 de km de orasul Efes in Turcia.

Acest epitaf are urmatorul text: “Sunt o imagine de piatra. Seykylos m-a asezat aici, unde sunt pentru totdeauna, simbolul evocarii eterne”

Acest manuscris constituie un exemplu al modului de compozitie muzicala greceasca, cu mentiunea de a fi cea mai veche melodie scrisa care se cunoaste. acestea sunt cuvintele pe care se desfasoara melodía:

ὅσον ζῇς, φαίνου, μηδὲν ὅλως σὺ λύπου•

πρὸς ὀλίγον ἐστὶ τὸ ζῆν, τὸ τέλος ὁ χρόνος ἀπαιτεῖ.

Hoson zēs, phainou, mēden holōs sy lypou;

pros oligon esti to zēn, to telos ho chronos apaitei

 

Melodia este scrisa in modul frigian diatonic, si se desfasoara pe un ambitus de octava justa. cantecul este unul melancolic, clasificat ca fiind un cantec de pahar (skolion). Nu se cunoaste tempo-ul cantecului.

*Reactualizare 14 ianuarie 2011
Instrumentele muzicale:
Instrumente de percutie:

• talgere (krotola/e)
• seistron
• timpani
• xilofon

Instrumente de suflat:

• aulos
• syrinx 
• photinx
• salpinx
• plagiaulos

Instrumente cu coarde ciupite:

• kithara
• lyra
• pandoura
• magadis
• barbitos
• phormix
• monocordul

Muzica in Antichitate. Grecia Antica.Ritmul

Grecii au contribuit considerabil la sistemul de organizarea ritmica a muzicii pe care secole mai tarziu au aplicat-o compozitorii Scolii de la Notre-Dame (sec. XII-XIII) la inceputurile Polifoniei Sistematice (Ars Antiqua) bazata pe picioare metrice.

Avand o stransa legatura cu poezia, sistemul de organizare ritmica a muzicii era metrica poetica, care avea la baza piciorul metric. Fiecare picior metric avea ethosul specific si era format din doi timpi . Un picior metric era compus din silabe lungi (arsis) si silabe scurte (thesis). Picioarele metrice formate din doua silabe erau: troheu( + - )*, iamb( - + ), spondeu( + + ), piric ( - - ) iar cele formate din trei silabe erau: dactil( + - - ), anapest( - - +), amfibrah( - + - ), bahic( - + + ), cretic( + - + ).

Unirea a doua sau trei picioare metrice alcatuiesc dipodiile sau tripodiile. Unitatea superioara acestora este fraza sau colonul (kolon). Colonurile se grupau in perioade, perioadele se grupau in strofe. Cea mai frecventa constructie unitara era triada formata din strofa, antistrofa si epoda. In general, ritmurile erau unitare din punct de vedere al structurii metrice si aveau un ethos bine definit; o schimbare in structura metrica ducea la schimbarea ethosului.

Regulile cele mai minutioase si mai variate se aplicau in construirea acestor ritmuri, care aparusera deja in Odele lui Pindar sau in Tragediile lui Eschil, analoage prin constructie sonatelor si simfoniilor. Aceste reguli de constructie au fost ignorate in totalitate in Evul Mediu. Regasite gratie marilor maestrii clasici, nu au fost enuntate intr-o forma foarte explicita decat dupa descoperirea adevaratei semnificatii in secolul XX.

* + piciorus lung (accentuat)

- piciorus scurt (neaccentuat)

Muzica in Antichitate.Grecia Antica - modurile muzicale

APOLO

Cele opt moduri gregoriene sau moduri ecleziastice sunt o copie a celor opt tonuri bizantine si au luat denumirea de la modurile grecesti. Modurile grecesti erau opt: patru numite moduri autentice (Dorian, frigian, lidian si mixolidian) si patru numite moduri plagale, care se obtineau deplasand o cvarta inferioara fata de modul autentic care capatau prefixul hipo (hipodorian, hipofrigian, hipolidian si hipomixolidian).

Modul Dorian isi primeste numele de la dorienii greci. Se poate recunoaste si dupa numele sau grecesc original: Protus.

Din cauza confuziilor istorice in ceea ce priveste transcrierea, acest mod poate face referinta la doua moduri sau scari muzicale foarte diferite : la modul dorian grec sau la modul Dorian medieval. In majoritatea contextelor (muzica litúrgica, muzica moderna, impresionism, jazz, etc) cand se vorbeste despre modul dorian se face referiré la modul dorian medieval.

Grecii au folosit primele litere din alfabetul lor (notatia alfabetica) pentru identificarea si reprezentarea Tonurilor sau a Sunetelor muzicale (notele) si le-au grupat in Tetracorduri adica, grupuri de patru sunete succesive: Fa, Do, Sol, Re; reprezentate prin cele patru coarde ale Lirei careia i-au adaugat o a cincea coarda mai tarziu (Pentacord) La.

Astfel au ajustat scarile lor primitive; se pare ca a fost Terpandro de Lesbos, care adora Diatronismul, respectand caracterul natural al muzicii fara alteratii, cel care a marit Lira pentru a o transforma in Heptacord, adaugand doua sunete 4 si 7 pentru a transforma scara pentacordica in scara heptacordica in urmatorul fel: FA Do Sol Re La Mi Si.

Sistemul Muzical Grec nu era definit pe o conceptie armonica verticala ci dimpotriva, corespundea unei viziuni melodice orizontale si cuprindea cele trei sisteme fundamentale: Diatonic – format din tonuri si semitonuri, Cromatic, format din semitonuri si Enarmonic care la greci provenea din sferturi de ton, adica microtonalitati.

Prin intermediul combinarii Tetracordurilor in diferite forme plecand de la fiecare sunet, grecii au creat noi tipuri diferite de sunete sau scari pentru diferitele compozitii sau creatii muzicale, carora le corespunde un mod, cum l-au numit ei. Aceste moduri sunt asemanatoare scarilor majore si minore de azi.

Modurile sunt formate din doua tonuri si un semiton si se pot diferentia intre ele prin locul pe care il ocupa semitonurile fiecaruia. Dintre ele cel mai vechi mod este Modul Dorian format din 2 tetracorduri de sunete descendente separate: Mi Re Do Si si La Sol Fa Mi. Ambele compuse din doua tonuri si un semiton. Nota sau sunetul preponderent a acestui Mod sau Scara este La, iar grecii l-au numit Mese fiind Centrul sau mijlocul acestei scari .

Cele Sapte Moduri Grecesti sunt:

Modul Dorian, sau scara Mi

Modul Hipodorian, numit mai tarziu Eolic, sau scara La

Modul Frigian sau scara Re

Modul Hipofrigian, numit apoi Ionian,sau scara Sol

Modul Lidian sau scara Do

Modul Hipolidian sau scara Fa

Modul Mixolidian sau scara si

Fiecaruia dintre aceste moduri, grecii in special filosofii, ii atribuiau o conotatie, Caracter Moral sau Ethos particular.

Prin sec VI I.e.n., cand aparuse in Grecia Sistemul Cromatic, a primit aceasta denumire pentru ca atenua oarecum cu coloritul sau, monotonía Sistemului Diatonic. Se utiliza cu precadere in kitharistica de virtuozitate. Dintre cele trei sisteme muzicale grecesti, cel mai recent a fost Sistemul Enarmonic, utilizat in principal de muzicienii profesionisti, si in mod special de cei care cantau la Aulos, era importat din Orient si se caracteriza prin utilizarea sferturilor de ton sau a microtonalitatilor (specificam ca Enarmonia este denumirea diferita care se da notelor care au acelasi sunet datorita faptului ca apartin unor tonalitati sau moduri diferite).

La fel cum transpunem scara actuala minora si majora de pe sunetul La, cu ajutorul alteratiilor ascendente si descendente, la fel si grecii utilizau transpozitiile analoage. Stiau chiar sa moduleze la cvinta inferioara prin metode pur melodice. Pana la acest moment expunerea sistemului musical grec este la fel ca sistemul vechi pe care grecii l-au numit sistema diatonic, pentru ca in acest sistema corzile lirei atingeau tensiunea máxima si se caracteriza prin urmatoarea dispunere a intervalelor in tetracordul inferior al scarii: la-sol-fa-mi.

Complicatiile, de origine orientala fara indoiala, s-au introdus mai tarziu in muzica greaca, sub numele de scari cromatice si scari enarmonice. Scara cromática se definea prin urmatoarea dispunere a tetracordului inferior : la-fa#-fa(b)-mi.

In ceea ce priveste scara enarmonica, foarte diferita fata de cea moderna, a introdus in scara un al patrulea ton. Din lipsa semnelor de alteratie potrivite se representa printr-un fa urmat de o jumatate de bemol ♭aceasta pentru a cobori nota fa cu un sfert de ton in tetracordul inferior al scarii enarmonice la-fa-fa(b/)-mi

Muzica greaca era in esenta omofona, ca de altfel toate muzicile anticitatii. Grecii nu considerau muzicala reproducerea simultana a doua melodii diferite. In plus, nu cunosteau armonía in sensul modern al cuvantului.

Cand cantau corurile acestea o faceau intotdeauna la unison sau la octava iar urcarea unui cantec la octava, asa cum se intampla cand se asociau vocile de copii cu vocile de adulti, li se parea o compilatie indrazneata. Instrumentele care acompaniau vocile se multumeau cu aumentarea partilor proprii; uneori, insa, adaugau o “nota cambiata”.

Sunetele scarilor variau in functie de locul in care se gaseau tonurile si semitonurile. In timp ce muzica occidentala moderna distinge putine tipuri de scari, grecii utilizau aceste locatii a tonurilor si semitonurilor sau chiar sferturi de ton pentru a dezvolta un mare repertoriu de scari, fiecare cu propriul “ethos”. Nu exista insa nicio dovada care sa duca la concluzia ca o succesiune a unor note dintr-o scara concreta corespunde “in mod natural” unei emotii particulare sau unei caracteristicii a personalitatii. Cu toate acestea, ideea greaca a scarii (incluzand si numele) ajunse pana la muzica romana posterioara si pana in Evul Mediu, exemplul il gasim in sistemul modal eclesiastic.

Plecand de la descrierile care au ajuns pana in zilele noastre de la scriitori precum Platon, Aristoxtene si mai tarziu Boecio, putem spune, chiar daca o facem cu precautie, ca vechii greci, cel putin cei anteriori lui Platon, ascultau muzica monofonica in special, adica, muzica creata din melodii simple bazate pe un sistem de moduri sau scari, construite sub conceptul ca notele trebuie asezate intre intervale consonante.

Este acceptat de comun acord in muzicologie ca armonia, a fost inventata in Evul Mediu European si ca, culturile antice nu aveau un sistem dezvoltat de armonie. Cu toate acestea, e foarte clar plecand de la textul lui Platon ca muzicienii greci cantau ocazional mai mult de o nota in acelasi timp, chiar daca aparent aceasta era considerata o tehnica avansata. Fragmentul muzical pastrat din Oreste de Euripide in mod clar solicita cantarea a mai mult de o nota in acelasi timp. Deasemenea exista un interesant studiu in domeniul muzicii antichitatii in zona Mediteraneana (care descifreaza scrierile muzicale cuneiforme) care apara existente a mai multe snete cantate in acelasi timp si existenta teoretica a unei scari cu multe secole inainte ca scrierea sa ajunga in Grecia. Insa tot ce se poate spune cu plecare de la dovezile existente este ca in mod cert cea mai comuna si bazica muzica greaca era cea monofona.

Toate aceste par evidente daca tinem cont de scrierile lui Platon:

Lira ar trebui sa se utilizeze impreuna cu vocile (…) muzicianul si elevul sa creeze nota cu nota la unison, cu heterofonie si punti de catre lira
Platon

Muzica in Antichitate. Grecia Antica

In Grecia Antica, cultura muzicala a fost influentata de toate civilizatiile care o inconjurau, data fiind asezarea sa strategica. Culturi precum cea mesopotamica, etrusca, egipteana chiar si cele indoeuropene au influentat atat muzica cat si instrumentele muzicale. Grecii dadeau o mare importanta valorii educative si morale ale muzicii datorita acestui fapt muzica este strans relationata cu poemul epic. Apar barzii, care, acompaniati de o lira, hoinareau din cetate in cetate transmitand pe cale orala istoria Greciei si legendele sale. In acele vremuri muzica s-a relationat strans cu filosofía. Inteleptii vremii pun in valoare importanta culturala a muzicii. Pitagora o considera “un medicament pentru suflet” iar Aristotel o foloseste pentru a ajunge la catharsis. Ulterior apare in Atena ditirambul, poem liric dedicate zeului Dionysos acompaniat de dans, si aulosul. Apar deasemenea dramele, tragediile si comediile combinate insa fara a pierde din dans, muzica si poezie.

Muzica in grecia antica era prezenta in societate in mod universal: la festivitati, la ceremonia funerare, in teatro etc, prin intermediul muzicii populare sau a baladelor care prezentau poemele epice. Juca deci un rol important si o parte integrante in viata locuitorilor Greciei antice.
Exista fragmente semnificative despre notatia muzicala utilizata de greci si referinte literare ale greciei antice. prin intermediul izvoarelor s-a putut investiga asupra modului in cares una muzica greaca, asupra rolului ei in societate, in problemele economice relationate cu aceasta arta sau de importante sociala a muzicienilor. Insasi faptul de a canta la instruente muzicale este prezent in desenele gasite pe cerámica greaca. Cuvantul música provine din denuirea muze, fiicele lui Zeus,care, dupa mitología greaca, inspirau toate activitatile creative si intelectuale.
Sunetul muzicii Greciei Antice
La un moment dat, Platon a realizat un studiu critic asupra muzicii moderne a epocii sale:

Fotografia pietrei originale din Delfos pe care apare al doilea imn in onoarea lui Apolo.
Notatia muzicala este reprezentata de simbolurile care apa in mod discontinuu peste linia principala
nenintrerupta a semnelor alfabetului grec.

Muzica noastra a fost odata impartita in mod corect (…) Nu era permisa schimbarea stilurilor melodice cu altele in felul acesta. Cunoastera informa judecata si pedepsea neascultarea. nu existau fluieraturi, zgomote nemuzicale, sau palme pentru aplauze. Regula era ascultarea in tacere si invatarea; copii, profesori si multimea mentineau calmul sub amenintarea batului. (…) Insa mai apoi, anarhia nemuzicala a fost dirijata de poeti care aveau talentul natural dar erau ignoranti in fata legilor muzicii (…) Prin intermediul stupizeniei se amageau gandind ca in muzica nu exista bine sau rau, ca trebua judecata in functie de placerea pe care o provoca. Cu lucrarile si teoriile lor au infectat masele cu prezumtia de a se crede adevarati judecatori. De aceea, teatrele noastre, inainte silentioase, au devenit vocale, iar aristocratia muzicala a dus la o pernicioasa putere a teatrelor (…)criteriul nu era muzica, ci o reputatie a unei abilitati promiscuue si unui spirit impotriva legilor.

Platon

Putem presupune, plecand de la referintele sale asupra formelor stabilite si a legilor muzicale ca, cel putin o parte a formei sistemului armonic pitagoric a patruns in muzica greaca, cel putin atunci cand aceasta era cantata de muzicieni profesionisti, in public. In scrierea sa, Platon se plange de indepartarea acestor principii inspre “spiritul de incalcare a legii”
Printre “infractori” ar fi cu siguranta inclus si Aristoxene, (filosof si teoretician al muzicii grecesti al sec. IV I.e.n), care sustinea ca nótele scarii nu trebuiau judecate dupa proportiile matematice, cum sustineau pitagoricii, ci dupa auzul absolut (auzul absolut se refera la abilitatea de a identifica o nota cu numele sau fara ajutorul unei note de referinta, sau, redarea unei note cerute fara ajutorul unei alte note de referinta). In esenta, Aristoxene spunea daca tot nu putem auzi “muzica sferelor” de ce san u cantam pur si simple sunetele bune si rezonabile pentru noi? Aceasta filosofie atat de simpla sta la baza miscarii ulterioare catre sistemul temperat si se poate compara cu diviziunea muzicii secolului XX intre muzica tonala si muzica atonala.

Pan in initeaza pe Daphnis in utilizarea flautului.

Prin urmare, jocul cu acest “ suna bine” incalca utilizarea adecvata a ethosului modurilor. Adica, grecii dezvoltasera un sistema complex care relationa caracteristicile particulare cu caracter emotional si spiritual cu anumite moduri. Numele pentru diferite moduri derivau din numele triburilor sau satelor grecesti, despre care se spunea ca temperamentul si emotiile lor erau caracterizate prin sunetul unic al fiecarui mod. Prin urmare dorienii erau “duri”, frigienii “senzuali” si asa mai departe. In alte locuri, Platon pomeneste de utilizarea adecvata a diferitelor moduri: dorian, frigian, lidian,etc. este difícil pentru un auz modern sa relationeze conceptul ethos in muzica exceptie doar in cazul comparatiei cu propia noastra percepere. Astfel, o scara minora se utilizeaza pentru melancolie iar o scara majora pentru aproape tot ce ramane, de la muzica vesela pana la muzica eroica. In realitate, in ziua de azi ar fi de comparat cu sistemele scarilor utilizate in India si cunoscute sub denumirea de “raga”, percepute diferit unele mai potrivite pentru dimineata, altele pentru seara si asa mai departe.

Urmeaza in cadrul acestui subiect : scarile muzicale, ritmul, partiturile, muzica in societate, instrumentele muzicale in Grecia Antica

Muzica in Antichitate. Egiptul Antic

Muzicieni.Mormantul Najt

Cultura Egiptului Antic, s-a ajustat formei de viata, obiceiurilor si traditiilor societatii egiptiene din Antichitate. A inceput in Neolitic si a evoluat de-a lungul a 3000 de ani pana la epoca romana, cand practic a disparut la adoptarea culturii Imperiului Roman si mai ales a obiceiurilor crestine.

Istoria Egiptului Antic ca stat unificat incepe in Neolitic, in jurul anului 3150 iHr, si se divide in trei imperii cu perioade intermediare de dominare de catre guvernatori straini si conflicte interne.
Imperiul Vechi (2700-2200 iHr) s-a caracterizat prin inflorirea artelor si constructia imenselor piramide. De-alungul Imperiului Mediu (2050 – 1800 iHr), in urma unei perioade de descentralizare, Egiptul a cunoscut o perioada de spelndoare in economia sa.
In Imperiul Nou (1567 – 1085 iHr) monarhia egiptiana a atins perioada sa de aur cucerind popoarele vecine si extinzandu-si domeniile sub conducerea faraonilor din dinastía XVIII.
Decaderea imperiului faraonilor a inceput in jurul anului 1075 iHr, cauza a diverse incursiuni ale armatelor altor popoare. In ciuda acestui fapt cultura egiptiana si-a pastrat caracteristicile fundamentale pana la dominatia romana, influentand intru totul Mediterana occidentala.
Ultimii preoti a lui Isis, in insula File, au pastarat cultul pana cand acesta a fost interzis de catre Iustinian I, in 535 e.n. limba se pastreaza, iar o data cu trecerea anilor evolueaza in limba copta, limba pe care Biserica Ortodoxa Copta o foloseste ca limba liturgica

Muzica in Egiptul Antic se utiliza in diverse activitati, dar se desfasura in principal in temple, unde era utilizata in timpul ritualurilor dedicate diferitilor zei sau era utilizata in scop terapeutic, dupa cum arata unele papirusuri, de altfel, semnul hieroglific pentru muzica este acelasi ca pentru bunastare si bucurie.
Neavand un sistem de reprezentare, muzica se transmitea de la maestu la elev, dar unele texte ramase, instrumentele muzicale pastrate in muzee si reprezentate in bazorelief sau in picturi, precum si conservarea prin traditie orala de catre cantorii copti ( Biserica Ortodoxa Copta este o parte din Biserica Ortodoxa din Alexandria care s-a separat de bisericile bizantine în urma Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din 451. Având o istorie comuna cu Biserica din Alexandria Calcedoniana, îsi are radacinile în propovaduirea Sfântului Apostol Marcu. Biserica Copta face parte din grupul bisericilor ortodoxe orientale. Întâistatatorul ei este Papa Copt din Alexandria, în prezent Papa Shenouda al III-lea. Biserica Ortodoxa Copta din Alexandria are aproximativ 18 milioane de credinciosi crestini ortodocsi copti în Egipt si în lumea larga. Pe lânga acestea, este biserica mama pentru Bisericle Ortodoxe din Etiopia si din Eritreea. Mai mult de 95% din crestinii din Egipt sunt ortodocsi copti, dar exista si alte "Patriarhii de Alexandria" (catolici copti, catolici greci-latini si ortodocsi greci, la fel ca si mici comunitati de protestanti si anglicani.) ne permit cunoasterea modului de transmitere si utilizare al acesteia.

Atat prin intermediul picturilor si ofrandelor gasite in mormintele egiptiene cat si prin studiile asupra instrumenteleor gasite, se poate urmari o anumita evolutie a muzicii. La inceput aveau doar instrumente de percutie. Din imaginile pastrate stim ca se utiliza pentru a invoca bunatatea zeilor asupra culturilor, sau pentru starpirea plagilor.
In al patrulea mileniu au aparut flautul vertical si harpa, aceasta din urma devenind un instrument national al egiptienilor.

Harpist.Mormantul Najt

Imperiul Antic

Muzica era religioasa, cantarile preotilor in timpul ritualurilor liturgice. Din studiul instrumentelor, din care exista numeroase reprezentatii, s-a ajuns la concluzia ca urmau o scara pentatónica sau heptatonica.
Instrumente:
De suflat:
Flautul drept, vertical, cu patru sau sase orificii, fara mustiuc si de aproape un metru de lung. Se gaseste in zilele noastre sub numele de: nay si uffata in muzica culta si populara egipteana.
Aulos consta in doua tuburi paralele de trestie cu ancie, de aceeasi lungime, care sunau la unison. Este vorba de instrumentul egiptian actual denumit “zummarah”.
Trompeta , din cupru sau argint, se folosea in defilarile militare si pentru cultul mortilor, era similara trompetei palestine.
Cu coarde:
Harpa cu sase sau opt coarde, foarte decorate. S-a gasit una in necropola din Giza, care dateaza din 2000 iHr. Se sprijinea in podea iar cordarul dintr-o singura bucata aminteste de cel mai vechi arc musical. Cordarul se prindea intr.-un rezonator amplu in forma de lopata, care avea pictati oci de zei, destinati sa impiedice dezastrele. Coardele sale se fixau in partea inferioara pe un cordar, care se presupune ca servea pentru acordarea tuturor coardelor, la fel cum se face in zilele noastre cu pedalele harpei moderne, in iconografie se observa harpa ca fiind un instrument de acompaniament sau uneori formand parte dintr-o orchestra (s-a gasit o reprezentatie a unei orchestre cu sapte harpisti).
Ghitara cu trei coarde, cu griful de doua ori mai lung decat corpul.
Talgere, tambur, sistru instrumente de percutie cu o rama de lemn in forma de U, un maner si bare incrucisate care sustineau niste placi metalice, carea u variat de-alungul timpului
Interpreti: Jufu Anj – cantaret si flautist de curte.
Imperiul Mediu
Se mareste gama de instrumente, cu adoptia lirei de origine asiatica, tamburului cu intindere africana si noi tipuri de sistru: vechiului sistru in forma de potcoava, i se alatura sistrul de Naos cu silueta de templu stilizat.
Imperiul Nou

Talgere. Expuse la Muzeul Louvre, Paris

In jurul sec XVI iHr, egiptienii au inceput sa se relationeze cu mesopotamienii aparand un stil nou centrat pe dansurile profane, cu noi instrumente sosite din Asia precum oboiul dublu cu doua tuburi asezate in unghi unul pentru a executa melodía si celalalt pentru acompaniament. In acea perioada ajunse in Egipt lauta cu doua coarde, cu un grif mai mare decat cel mesopotamian. Studiul acestor doua instrumente indica inceputul sistemului de utilizare a semitonurilor.
Evolueaza harpa, cu un numar de coarde de intre 8 si 16 si cu cutia de rezonanta curbata si impodobita, utilizata de catre preoti. Apare deasemenea o harpa mai mica de intre 3 si 5 coarde care se sprijinea pe umar.
Mai tarziu, a aparut harpa care se sprijinea pe masa si se folosea pentru acompaniamentul cataretilor si unele mai mari de marimea unui om utilizate de catre preoti.
Lira cu sapte coarde s-a facut mai curbata avand terminatiile sculptate.
Trompetele evolueaza si li se adauga un arc metalic.
Lucrari: Imn catre Aton de Akenaton si cateva poeme
Perioada Tarzie

Fragmente de sistru ceramic. Muzeul Louvre, Paris

Exista doua puncte de vedere: pe de o parte, ajung numeroase instrumente noi precum tamburul de lut, talgere mai mici, noi tipuri de flaut care probabil au venit acompaniate de sunete noi. Pe de alta parte, in casele particulare se invata muzica antica, dupa cum ne povestesc Herodot si Platon, care asigurau ca avea un efect benefic asupra tinerilor.
Din perioada lui Ptolemeu apare prima orga inventata in secolul II iHr de Ctesibios din Alexandria, care functiona cu presiune hidráulica iar din época posterioara cunoastem imnul crestin din papirusul lui Oxirrinco, ce se canta fara instrumente (interzise de catre ecleziasti)
Claudios Ptolemeu membru al Academiei, a scris un tratat despre teoría muzicii numit “Harmonicos”; credea ca legile matematice conduceau sistemele muzicale.

Bibliografie:

Osuna,Isabel (1984). La guitara en a Historia, Alpuerto

Pérez Arroyo, Rafael (2001). La música en la era de las Pirámides

Molinero Polo, M.A. .Sola Antequera, D. (2000). Arte y Sociedad del Egipto Antiguo.

Muzica în Societatea Primitivă ***

Mulţi arheologi identifică cornul pe care îl ţine în mâna sa dreaptă

Venus de Laussel ca fiind un instrument idiofon.

În Paleoliticul superior şi mai rar în Paleoliticul Mediu întâlnim dovezi sau indicii de existenţa atât a unor instrumente muzicale cât şi de reprezentări artistice ale acestora
Se face cunoscută prezenţa unor instrumente muzicale precum piculina sau flautul gasite în diverse aşezăminte arheologice şi care datează de la sfarşitul sec. al XIX-lea dar care au fost serios studiate doar prin anii 60 ai sec. XX.
În prezent, acest subiect este unul polemic. Pe de o parte, întrebări dacă anumite instrumente au fost făcute pentru a produce sunete, pe de altă parte discuţii dacă într-adevăr au o origine antropică sau din contră sunt rezultatul eroziunii.

Dintre instrumentele aeorfone despre care avem dovezi că ar fi existat în acea perioadă, este Tjurunga , un instrument construit dintr-o placă de lemn, os sau metal cu un orificiu la unul dintre capete prin care este introdusa o sfoară şi care produce sunete învârtind-ul cu mare viteză. Este un instrument care în zilele noastre îl mai folosesc aborigenii australieni, indienii din America de Nord sau Maorii din Noua Zeelandă. S-au găsit numeroase oase cu incizii în Paleoliticul Superior (Aurignacian sau Gravitian), dar toate au fost identificate ca fiind resturi neantropice. Cu toate acestea exista alte oase care fără îndoială au origini antropice găsite în Paleoliticul Superior (Magdalenian sau Solutrean) si au decoraţii încrustrate sau policromatice. Este posibil să nu se fi utilizat ca Tjurunga ci ca şi podoabe dar făcându-se experimente cu cele mai bine păstrate, cele din peştera La Roche din Dordogne, Franţa, s-a demonstrat că utilizându-le ca şi instrumente muzicale pot atinge frecvenţe până la 170Hz.

Cel mai vechi flaut acceptat de întreaga comunitate ştiinţifică a fost găsit la Geissenklösterle în Germania şi datează de acum 36.000 de ani. E vorba de un grup de flaute, unul dintre ele are 3 găuri şi cel puţin două din ele au urme de unealtă. Lungimea iniţială a fost de 17 cm deşi acum se conservă doar 12 cm. De asemenea în Isturitz, Franţa, s-au găsit o serie de oase, foarte fragméntate, cu găuri, care după multe investigaţii s-a ajuns la concluzia ca au fost create pentru a emite sunete.

Flaut paleolitic superior lucrat din os de animal, aşezământul Geissenklösterle (Suavia, Germania)

În anul 1995 s-a găsit în peştera Divje Babe, Slovenia, un flaut cu o vechime între 45.000 şi 80.000 de ani, este cel mai vechi flaut de pana acum, asociat cu neanderthalii, în timp ce flautele gasite până la acesta să fie asociate cu homo sapiens. Lungimea sa iniţială a fost de 37 cm şi a fost realizat dintr-un femur. Dr. Ivan Turk, responsabil cu gasirea acestuia, apără acest flaut în faţa unui sector al comunităţii ştiinţifice care nu este de acord cu această versiune. Acest sector este de părere că găurile acestui flaut în realitate sunt facute de prădători, ştiind că Neanderthalii nu aveau capacitatea simbolică, artistică sau tehnologică pentru a realiza instrumente muzicale.
Dr. Turk argumentează că e imposibil ca acceste găuri să fie făcute de un animal deoarece distanţa dintre ele este destul de proporţionată. Această proporţionalitate, în plus, ara vea implicaţii muzicale impotante, pentru că s-ar stabilii relaţii diatonice între sunete, creând distanţe de ton si semiton. Lipsa acestei proporţionalităţi exacte, ar face ca această scară să nu sune ca una diatonică emisă de un instrument modern, dar ar avea lungimea suficientp, iar sunetul ar fi similar unui flaut actual.
Deşi este mult mai complicat de a demonstra dovezile existenţei unor instrumente de percuţie, datorită faptului că pielea su lemnul sunt materiale puţin durabile care nu rezistă pera bine trecerii vremii, există totuşi dovezi asupra existenţei acestui tip de instrumente.
În aşezământul Mezin, Ucraina, s-a găsit o serie de şase oase de mamut datând de acum 20.000 de ani, care au fost lovite, lângă o serie de diverse bucăţi de fildeş decorate cu ocru, beţe şi alte elemente similare.

Muzica in Societatea Primitiva **

Muzica preistorică e un subiect destul de complicat ţinând cont de faptul ca un există materiale palpabile, cu excepţia unor instrumente muzicale găsite în aşezăminte arheologice, sau obiecte care s-ar fi putut folosi ca instrumente muzicale. De aceea este un câmp pur teoretic, şi are în Etnologia muzicală sau Muzicologia comparată, unul dintre principalele izvoare de studiu, împreună cu analizele cognitive şi de comportament, studii anatomice si registru arheologic.
Originile muzicii sunt necunoscute, mai ales ca la începuturile ei nu se foloseau instrumente muzicale pentru a o interpreta, ci se facea auzită prin intermediul vocii umane sau percuţiei corporale, în concluzie nu s-au găsit dovezi arheologice în acest sens. Însă e logic să gândim că muzica a fost descoperită odată cu apariţia limbajului. Schimbul intonaţiei muzicale in limbaj produce un cânt, şi probabil la origini acesta a fost modul său de apariţie. În plus, evidenta emoţie din momentul exprimării, constituie daca nu muzică atunci cu siguranţă elemente muzicale cum sunt interpretarea sau ritmul. În concluzie, muzica a apărut ca urmare a prelungirii şi înălţării sunetelor limbajului. Această teorie ştiinţifică a fost susţinută de-alungul timpului iar filosofi sau sociologi precum Jean Jacques Rousseau, Johann Gottfried Herder sau Herbert Spencer au fost unii dintre cei mai mari susţinători ai ei.
În aproape tóate culturile muzica este considerată a fi un dar din partea zeilo. În Grecia Antică se considera că Hermes este cel care transmite muzica oamenilor, si primul creator al unui instrument musical, harpa, care avea niste coarde întinse pe o carapace de broască ţestoasă. Cu vreo cinci mii de ani în urmă, împăratul chinez, Hoang-Ti, a ordonat supuşilor săi sa creeze muzică, şi că pentru aceasta ar trebui să se bazeze pe sunetele produse în natură. În mitología germană se credea ca Heimdall avea un corn gigantic in care sufla in momentul în care începea crepusculul zeilor. Legendele sunt similiare pentru restul culturilor primitive, atât a celor pierdute cât şi a celor moderne. Multe popoare primitive actuale folosesc muzica pentru a se apăra de spirite, pentru a îndepărta boli, pentru a chema ploaia, sau pentru oricare alt aspect al vieţii religioase şi spirituale. Astfel că magia pe care o făceau acompaniată de muzică o puteau exterioriza doar şamanii, preoţii sau alt tip de lideri spirituali.
Mai mult, chiar în natură sau în activităţile cotidiene se putea găsi muzica. Lovind două pietre, tăind un copac, se producea un sunet ritmic, si menţinerea acestuia ajuta la realizarea acelei activităţi, făcând-o mai uşoară. A putut fi un prin strigăt sau un cuvânt care servea ca încurajare. Acesta a evoluat încet încet in mici frase, versuri până s-a închegat un cântec. Economistul si sociologul Karl Bücher a fost cel mai mare aparator al acestei teorii.
Charles Darwin a dezvoltat o teroie în care explica originea muzicii ca o chemare amoroasă, ca şi în cazul păsărilor sau al animalelor. Relaţia dintre amor şi muzică este cunoscută în tóate perioadele istorice (atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu, sau chiar şi in muzica popular modernă).

Muzica in Societatea Primitiva *

De cand e omul pe pământ, există manifestări muzicale, ca şi consecinţă a necesităţii omului de a se exprima sau de a-şi exprima sentimentele. Chiar înainte ca omul să fabrice instrumente muzicale se făcea muzică aplaudând, cântând sau lovind obiecte.

Antropologia a demonstrat a demonstrat intima relaţie între specia umană şi muzică şi dacă unele interpretari tradiţionale relaţionau apariţia s-a cu activităţile intelectuale considerate supranaturale (făcând-o astfel să indeplinească o funcţie cu finalitate superstiţioasă, magică sau religioasă) acum aceasta se relaţionează cu ritualurile de împerechere şi cu munca colectivă.
Aceste prime melodii se făceau pe baza a multor repetiţii sau aveau un ambitus melodic foarte limitat, foarte apropiate vorbirii. Se păstrează urme a unui anumit limbaj muzical care consta în nişte ieroglife care indicau urcarea sau coborârea sunetului cu ajutorul mişcării mâinii.

Pentru omul primitiv existau două semnale care evidenţiau delimitarea între viaţă şi moarte: mişcarea şi sunetul. Ritualurile de viaţă şi moarte se desfaşurau între acestea două. În aşa numita artă preistorică dansul şi muzica devin simboluri ale vieţii în timp ce repausul şi liniştea se conformează a fi simboluri ale morţii.

Omul primitiv gasea muzica în natură şi in propia-i voce. Deasemena a învăţat să se folosească de obiecte rudimentare (oase, tulpini, trunchiuri de copacc, scoici etc.)

pentru a reproduce sunete.

În preistorie apare muzica în ritualuri de vânătoare sau război şi la petreceri unde, în jurul focului, se dansa până la epuizare. Muzica se baza în principal pe ritmuri şi mişcări care imitau animalele. Manifestările muzicale ale omului constau în exteriorizarea sentimentelor prin intermediul sunetului emis de propia voce şi cu scopul de a-l distinge de vorbire.

Primele instrumente au fost obiecte, ustensile sau chiar corpul uman. Aceste instrumente le putem clasifica in patru categorii:

Autofone – care produc sunete prin intermediul materiei din care sunt făcute fără a fi nevoie de ajutorul unei tensiuni speciale;
Membrafone – făcute dintr-o membrană întinsă pe o nuca de cocos, un recipient oarecare sau o adevărată şi autentică cutie de rezonanţă;
Cordofone – cu coarde (harpa)
Aerofone – sunetul se obţine din vibraţiile coloanelor de aer. Unul dintre primele instrumente “flautul” construit dintr-un os cu găuri.

Dans în Peşteră
El Cogul (Lérida)

Această pictură rupestră reprezintă femei care dansează în jurul unui bărbat gol. Ritualurile asociate cu dansul şi ritmul repetitiv erau frecvente în toate culturile preistorice.

* adaugiri. 14 ianuarie 2011

Manifestarile muzicilor primitive se caracterizeaza prin: predominanta principiilor de repetitie si variatie in raport cu gradatia si contrastul. Limbajul inaltimilor sonore primitive se caracterizeaza prin sunete cu inaltimi nedeterinate sau prin scari sonore restranse (oligoelementare).

Timbrul constituie de obicei o sursa de contrast nu numai prin diversitatea de voci si instrumrnte ci si prin actiunea grupelor opuse (contrast antifonic) sau a opozitiei tutti/solo (contrast responsorial). 

Functiile muzicilor traditionale si primitive sunt multiple de la utilitar la estetic (placerea artei) locul central revenind functiilor magic rituale asigurand doua scopuri principale: comunicarea cu fortele supranaturale si purificarea interioara (functie cathartica).

Manifestarea muzicilor primitive si traditionale se integreaza intr-un complex sincretic (mai multe arte combinate).