ROMA ANTICA

Generalitati

Roma a cucerit Grecia, insa cultura acesteia era foarte importanta si chiar daca ambele culturi s-au contopit, Roma nu a adus nimic nou muzicii Greciei Antice, modelul de evolutie insa a fost cel roman, variind ocazional din punct de vedere estetic. In mare parte muzica era folosita la marile serbari, erau apreciati muzicienii virtuozi sau faimosi, care adaugau interpretarii lor momente umoristice. Acesti muzicieni duceau un trai boem, inconjurati mai tot timpul de petreceri.

Erau teatrele romane sau amfiteatrele locurile in care se reprezentau comediile in stilul grec. Autorii cei mai faimosi erau, printre altii, Plaut si Terentiu. In ceea ce priveste tragedia, aceasta a fost cultivata de Seneca. Muzica avea un rol transcendental in aceste opere teatrale.

Din momentul fondarii Romei se produce o miscare muzicala foarte importanta, protagonizata de actori de origine etrusca care dansau pe ritmul unor tibii – specie de aulos. Romanii incearca sa imite aceste arte la care adauga elementul muzicii vocale. Acesti noi artisti se vor numi histrioni care in etrusca inseamna dansatori. In afara unui mic fragment dintr-o comedia a lui Terentiu, nu s-a pastrat nimic din muzica de acest tip.

In momentul in care Imperiul Roman se consolideaza, imigrantii sositi imbogatesc considerabil prin culturile lor cultura romana. Relevante au fost contributiile siriene si egiptiene si cele care veneau din Peninsula Iberica, Spania de azi. Reapar vechile stiluri cum sunt: citharodia si citharistica. Erau frecvente competitiile si examenele in acest domeniu. Cu toate acestea, nu exista certitudinea valorarii institutionale si culturale a muzicii de catre Roma.

Muzica, arta in general, stiinta si filosofía au ajuns a fi parte fundamentala a civilizatiei romane.

Instrumentele muzicale:

In ceea ce priveste instrumentele muzicale cele mai des utilizate in Roma Antica, acestea proveneau de la diferitele popoare ale Antichitatii. Civilizatia romana a avut sub conducerea sa culturi distincte, care au influentat si imbogatit Roma, prin obiceiurile si traditiile lor. Astfel instrumentele soliste cele mai utilizate au fost lira si cithara. Primul era un soi de harpa, dar mai mica.

lira cu zece corzi

Lira este primul instrument la care Biblia face referinta si este singurul instrument cu coarde care apare in Pentateuh.

[Pentateuh (Πεντετεύχως- în greacă "cinci suluri sau cutii pentru păstrarea lor"). este numele de provenienţă greacă sub care sunt cunoscute în limba română primele cinci cărţi ale lui Moise din Vechiului Testament - Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronom. În originalul ebraic, ele poartă numele de "Tora", (Învăţătura sau Legea), un cuvânt care vine de la verbul "yara" (hora) care înseamnă "a preda, a instrui".] 

Era construita din lemn si avea zece corzi. Forma sa varia la fel ca si marimea, primand astfel sunetul in defavoarea aspectului. Unele dintre ele erau destul de mici incat se putea pasi in timp ce se canta la aceste instrumente. Timbrul lirei era dulce auzului iar expresia muzicii era considerata ca un semn de fericire.

Cithara romana

Femeie cu cithara.  Fresca din Villa Fannius Synistor Boscoreale

In ceea ce priveste cithara, unii spun ca Decacordul (DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde) este acelasi lucru. Cithara este un instrument derivat din lira, dar mai mare si mai profund decat acesta cu o sonoritate mai mare.

muzica Romei Antice

Un alt instrument foarte important, dar considerat mai putin adecvat educatiei era Aulos-ul (aulos (cuv. gr. αὐλός)). Acesta, in mod normal, era folosit de muzicienii profesionisti. E vorba de un instrument aerofon cu ancie dubla si 4 sau 5 orificii. A fost preluat, se pare, din Asia (cel mai vechi exemplar a fost găsit în mormântul regelui sumerian Ur, cca. 2.700 î. Hr.). Instrument folosit adesea împerecheat (diaulos), era legat de ceremoniile cultice, profane și de teatru. Romanii îl cunoșteau într-o formă mai evoluată, sub denumirea de tibia. 

muzician cantand la aulos Muzeul Louvre-Paris

Muzica in societatea Greciei Antice

Prezenta muzicii in societatea Greciei Antice era intr-un anumit mod legata de mitologie: Amphion invata muzica de la Hermes iar mai apoi a construi Teba folosind o lira de aur cu care putea aseza pietrele la locul lor cu ajutorul sunetelor pe care aceasta le scotea. Orfeu, maestrul muzicii, isi canta muzica cu o asa maiestrie incat putea sa imblanzeasca bestiile, mitul nasterii orfismului (ORFÍSM s.n. 1. Doctrină de mistere orfice care preconiza dualismul suflet-corp, considerând corpul ca „temniță” a sufletului, precum și credința în metempsihoză. 2. (Arte) Tendință în pictură, care, prin folosirea culorilor dure urmărind efecte poetice și muzicale, crea impresia de mișcare și luminozitate, anunțând astfel arta abstractă. [< fr. orphisme].) prezinta geneza prin intermediul unei povestiri in care Rhea canta la toba, indreptand atentia barbatilor asupra oracolelor zeitei. Deasemenea il intalnim pe Hermes care ii arata lui Apolo recent inventata lira cu carapace de broasca testoasa sau propriile victorii muzicale ale lui Apolo asupra lui Marsyas si Pan.

Exista multe referinte care indica faptul ca muzica era parte integranta a perceptiei grecesti asupra modului de creare al acestei rase si despre cum destinul acesteia continua sa fie controlat de catre zei. Din acest motiv, un este surprinzator faptul ca muzica era omniprezenta in Jocurile Olimpice, Jocurile Pitice (Pythius) , ceremoniile religioase, activitatile ludice, si chiar la inceputurile pieselor de teatru prin intermediul ditirambului, lirica corala dedicata zeului Dionis.

In anumite festivitati solemne aveau loc mari concursuri muzicale intre cei mai mari virtuosi. S-a pastrat manuscrisul unei reprezentatii numite “Pithikon”, un soi de “muzica programatica” ce descrie lupta dintre Apolo si sarpele Piton: 1. Introducere/ 2.Provocare/ 3. Iamb (lupta, trupa care acompaniaza lupta) / 4. Oratie (sau celebrarea victoriei) / 5. Ovatie (cantecul triumfator). Instrumentele specifice antichitatii au stralucit in executarea acestui “pithikon” .

Chiar daca solourile de instrumente erau din ce in ce mai spectaculoase, in muzica greaca predomina cantul vocal.

Operele lirice ale poetilor antici erau compuse pentru a fi cantate cu vocea. Tragedia greaca, inca de la inceputurile sale, era in mare parte o drama muzicala unde canta corul, (exemplu lucrarile lui Eschil). In Atena, reprezentatiile tragediei erau adevarate ceremonii oficiale si serbari populare la care lua parte intreg orasul. Astfel se explica faptul ca arta muzicala era asociata poeziei, dansului si mimicii in Grecia Antica.

Dansul in teatrul tragic nu avea de-a face nimic cu dansul modern. Era un dans fara virtuozitate, fara “solo”, fara perechi (corpul de balet antic era format doar din barbati), fara rapiditate; era un dans in care miscarile mainilor si atitudinea trupului jucau un rol important in pasii de dans.

E posibil ca adevaratele sunete ale muzicii ascultate in ritualuri, jocuri, tragedia, sa fi suferit un anumit tip de schimbare in urma dramaticei caderi a Atenei in 404 IHr., in lupta din Decelia, faza finala a razboiului peloponesiac. In acel momento s-a pridus o adevarata “revolutie” in cultura elena, din aceasta perioada dateaza lamentarea lui Platon in ceea ce priveste schimbarile produce in muzica. Desi se urmarea inca virtuozitatea instrumentala, lamentarea lui Platon includea atentia excesiva asupra muzicii instrumentale care la un momento dat interfera cu vocea pe care o acompania, departanduse astfel de ethosul traditional al muzicii.

Muzica in Antichitate. Grecia Antica. Partiturile. Instrumentele muzicale

Se pastreaza aproximativ saizeci de fragmente muzicale grecesti, din pacate incomplete, transmise in principal pe papirus din epoca greco-romana, gasite in Egipt. Au supravietuit putine piese intregi, precum Epitaful lui Seykylos (sec. II IHr), câteva Imnuri ale lui Mesomedes din Creta : Imn către soare şi Imn către Nemsis, care au ajuns sa fie cunoscute si in zilele noastre datorita includerii lor in manuscrisele medievale si unele piese instrumentale anonime dintre care notăm Imnul către muză. Se pastreaza deasemenea treizeci si sapte de notite din Orestia de Euripide si aproximativ douazeci de notite din Ifigenia in Aulida de acelasi autor.

Dintre fragmentele ramase, cele mai importante sunt Imnurile din Delphi, doua imnuri din sec II IHr, descoperite in 1893-1894 de Theidire Reinach. In muzeul Louvre se pastreaza un fragment extras din tragedia Medeea a dramaturgului Carcino.

Epitaful lui Seykylos sec. II IHr.

este un fragment al unei inscriptii epitafice grecesti sculptat pe o coloana de marmura asezata pe mormantul pe care l-a facut Seykylos pentru sotia sa Euterpe, aproape de Tralles (Asia Mica) actualul oras Aydın la 30 de km de orasul Efes in Turcia.

Acest epitaf are urmatorul text: “Sunt o imagine de piatra. Seykylos m-a asezat aici, unde sunt pentru totdeauna, simbolul evocarii eterne”

Acest manuscris constituie un exemplu al modului de compozitie muzicala greceasca, cu mentiunea de a fi cea mai veche melodie scrisa care se cunoaste. acestea sunt cuvintele pe care se desfasoara melodía:

ὅσον ζῇς, φαίνου, μηδὲν ὅλως σὺ λύπου•

πρὸς ὀλίγον ἐστὶ τὸ ζῆν, τὸ τέλος ὁ χρόνος ἀπαιτεῖ.

Hoson zēs, phainou, mēden holōs sy lypou;

pros oligon esti to zēn, to telos ho chronos apaitei

 

Melodia este scrisa in modul frigian diatonic, si se desfasoara pe un ambitus de octava justa. cantecul este unul melancolic, clasificat ca fiind un cantec de pahar (skolion). Nu se cunoaste tempo-ul cantecului.

*Reactualizare 14 ianuarie 2011
Instrumentele muzicale:
Instrumente de percutie:

• talgere (krotola/e)
• seistron
• timpani
• xilofon

Instrumente de suflat:

• aulos
• syrinx 
• photinx
• salpinx
• plagiaulos

Instrumente cu coarde ciupite:

• kithara
• lyra
• pandoura
• magadis
• barbitos
• phormix
• monocordul