Istoria Muzicii - ilustratii

Muzica traditionala din Mongolia. Morin khuur.Urtiin duu.

Ode naturii , cailor si stepelor deschise,  sunt temele cele mai des intalnite in muzica tradițională mongolă. Cantecele lungi, dainuiesc de o lunga perioada de timp  și sunt iubite de către mongoli. Cantecele lungi originale au fost scrise acum 800 de  ani dunt cantece speciale de nunta, sarbatori si ceremonii religioase. Instrumentele muzicale traditionale includ instrumente cu coarde si de suflat, tobe si gonguri. De-alungul timpurilor poporul mongol si-a faurit instruméntele din diverse materiale: metal, piatra, bambus, piele si lemn.

Instrumentul traditional este Morin khuur (vioara cu cap de cal). E o vioara patrata cu un gat lung, drept si curbat la varf si se termina cu o sculptura a unui cap de cal; se spune ca reprezinta miscarile si sunetele unui cal. Fiecare familie se straduieste sa aiba un Morin khuur in casa, chiar daca acest instrument este facut manual si este destul de scump. Initial a fost folosit doar un fel de polonic pe care s-au atasat corzile iar instrumental se numea “shanagan khuur” ( shanaga insemnand oala sau polonic). Cu timpul cutia de rezonanta a luat forma unui trapez iar mestesugarii au inceput sa orneze instrumentul cu note muzicale; mai apoi au sculptat capul unui cal, animal foarte iubit de mongoli, iar numele instrumentului s-a schimbat in Morin khuur. Doisprezece animale sunt sculptate pe gatul instrumentului reprezentand ciclul  calendarul lunar. Morin khuur are doua coarde si un arcus din par din coada de cal.

In afara de capul de cal, Morin khuur poate avea si alte animale sculptate cum ar fi: camila, oaie , vaca, capra simboluri mongole ale bogatiei si belsugului.
Morin khuur este instrumentul potrivit pentru a insoti cantecele lungi si scurte si dansul national mongol bielgee.

Cantecul lung: Urtiin duu este unul dintre cele doua forme importante de cantec mongol, celalalt se numeste cantec scurt: Bogino duu. Prezent in ritualuri,  asociat cu festivitati si ceremonii importante Urtiin duu joaca un rol important si ocupa un loc de onoare in societatea mongola. Este prezent la orice eveniment important, la celebrarea casatoriei, la inaugurarea unei case, la nasterea unui copil, la marcarea manjilor sau la alte evenimente sociale si religioase  celebrate de comunitatile nomade mongole. Urtiin duu poate fi auzit de asemenea si la naadam, o sarbatoare care celebreaza sportul: luptele, tir si curse de cai.

Urtiin duu este un psalm de 32 de versuri cu o melodie extrem de ornamentata care lauda frumusetea stepei, a muntilor si a raurilor, dragostea pentru parinti sau prieteni apropiati, exprimand reflectii asupra destinului omului. E caracterizat printr-o mare varietate de ornamente, falset, o melodie lunga, continua, curgatoare cu o bogata varietate ritmica, un ambitus vocal mare, forma de compozitie libera. In crescendo melodía este lenta si constanta pe cand in decrescendo energica si adeseori este interceptat un continuant (consoana al carei sunet se poate prelungi ex. “m”) imitand ritmul vietii in pajisti.

Spectacolele si compozitiile Urtiin duu sunt strans legate de modul de viata pastoral al nomazilor, care se mai practica inca in mare masura in Mongolia.

Se crede ca Urtiin duu  dateaza de acum 2000 de ani si ca au fost consemnate in opere literare inca din secolul al XIII-lea. O mare varietate de stiluri regionale s-au pastrat pana in zilele noastre si joaca un rol important alaturi de compozitiile contemporane in viata sociala si culturala a nomazilor care traiesc in Mongolia si Mongolia Interioara (este o regiune autonomă din Republica Populară Chineză).

Incepand cu anii 1950 urbanizarea si industrializarea au inlocuit tot mai mutl stilul de viata nomad, ceea ce a dus la pierderea multor obiceiuri si traditii. Repertoriul s-a diminuat treptat in timp ce cantecele ramase se standardizeaza. Parte a pajistilor in care purtatorii de traditii traiau odinioara ca nomazi, au cazut victime ale desertificarii, ceea ce a cauzat trecerea la o viata sedentara a multor familia. In acest caz multe din temele Urtiin duu, cum ar fi lauda virtutiilor si experientelor nomade tipice, isi pierd din relevanta.

Trei stiluri mari sunt identificate in cantecul lung: besreg urtiin duu (cantec mini lung) urtiin duu  si aizam urtiin duu (cantec lung maiestuos).

va continua

MUZICA IN CHINA

Preistoria

(mileniile 3 şi 2 ÎHr)

În al treilea mileniu ÎHr. traiul în China era acel specific unui popor seminomad şi vânător, care trăia o nouă Epocă de Piatră.  Agricultura s-a dezvoltat treptat în special pe ruta văilor râurilor Yan-Tse-Kiang şi Hoang-Ho – regiunea fertilizată de aluviuni - . Acestă perioadă aminteşte,  în mitologie, de semizeii şi împăraţii legendari, care, după cum se spune, aveau fiecare propriul sistem muzical. Dar din aceste sisteme a mai rămas doar numele. Trecând la mileniul al doilea se spune că a început să apară o nouă cultură în extremul orient al coridorului ce uneşte orientul depărtat de orientul apropiat. Această cultură chineză megalitică e posibil să fi fost îmbogăţită de infuenţe străine – Mesopotamia era guvernată de sumeri iar Egiptul trăia sub Vechiul Imperiu – . Oricum ar fi fost, cultura nou apărută se pare că a fost transmisă de către popoarele mongoloide.

Societatea chineză a fost condusă la început de dinastia numită Hsia (2205 – 1766 ÎHr) căreia i-a urmat o altă dinastie pe o perioadă mai lungă de timp numită Shang (1766 – 1122 ÎHr), şi ale căror vestigii dăinuie.

Excavaţiile au scos la lumină două tipuri de instrumente muzicale: piatra sonoră (ch’ing) şi flautul globular (hsüan); după caracteristici se pot atribui perioadei neolitice. Alte două instrumente, tamborul (ku) şi clopotul (chung), apar în scrieri din sec. XII ÎHr şi în esenţă, se pot considera aparţinătoare Epocii de Bronz. Oda în care se menţionează face parte din Shih Ching (Cartea Cântărilor), o compilaţie începută spre finalul dinastiei Shang care se întinde aproximativ pe durata unui mileniu (1600 -600 ÎHr) şi care dă informaţii despre muzica timpurilor primitive.

De-a lungul anului agricol se sărbătoreau importante festivităţi la confluenţa râurilor, motivul fiind trecerea de la un anotimp la altul. La aceste festivităţi corurile de baieţi se luau la întrecere cu cele de fete din diferite sate cântând distihuri în timp ce se acompaniau cu gesturi. Fiecare jumatate de distih era format de obicei din opt cuvinte, adică, opt silabe, formă foarte cunoscută în poezia chineză. Aceste concursuri şi cântatul alternant (antifonia), vroiau să simbolizeze cele două principii poetice ale universului Yang şi Yin, armonia naturii şi armonia umană şi prin ritualurile sexuale ulterioare de asemenea simbolizau fuziunea celor două principii universale. Forma muzicală era strâns legată de unul sau altul din cele două simboluri, în aşa fel încât în anumite festivaluri o grupare muzicală cânta înaintea alteia iar apoi cântau împreună. Anumite ode se cântau în aceste festivaluri în timp ce altele se cântau la curţi. Vecheal Shu Ching (Cartea Istoriei) spune că unul din împăraţii legendari (mileniul al treilea ÎHr) analiza odele de la curte şi baladele din sat să vadă dacă corespundeau celor cinci note.

Aceasta ar putea fi considerată ca fiind cheia procesului prin care „cantecul popular” dobândeşte forme mai elevate – deşi în rare ocazii, ca sa nu zic în niciuna, participau ţăranii – şi cauza faptului că persistă în cântecul popular al Chinei din zilele noastre.

Aluzia la „cele cinci note” face referire la scara formată din cinci note, care din timpuri străvechi a fost baza principală a melodiei chineze.

Prezenţa pe continentul american a „celor cinci note” şi a unui număr mare de instrumente muzicale, a fost posibilă datorită pătrunderii eschimoşilor şi a „indienilor” americani, aparţinători popoarelor mongoloide care au colonizat continentul asiatic.

De-a lungul acelei epoci s-a consolidat tot procesul cultural. Muzica chineză, de altfel ca şi cultura în general, a absorbit numeroase influenţe străine, dar propria identitate esenţială a reuşit să se conserve graţie respectului faţă de trecut existentă chinezi, datorită căruia s-a menţinut continuitatea tradiţiei.

în partea stângă, hou kin, în partea dreaptă sheng