Muzica in Antichitate. Egiptul Antic

Muzicieni.Mormantul Najt

Cultura Egiptului Antic, s-a ajustat formei de viata, obiceiurilor si traditiilor societatii egiptiene din Antichitate. A inceput in Neolitic si a evoluat de-a lungul a 3000 de ani pana la epoca romana, cand practic a disparut la adoptarea culturii Imperiului Roman si mai ales a obiceiurilor crestine.

Istoria Egiptului Antic ca stat unificat incepe in Neolitic, in jurul anului 3150 iHr, si se divide in trei imperii cu perioade intermediare de dominare de catre guvernatori straini si conflicte interne.
Imperiul Vechi (2700-2200 iHr) s-a caracterizat prin inflorirea artelor si constructia imenselor piramide. De-alungul Imperiului Mediu (2050 – 1800 iHr), in urma unei perioade de descentralizare, Egiptul a cunoscut o perioada de spelndoare in economia sa.
In Imperiul Nou (1567 – 1085 iHr) monarhia egiptiana a atins perioada sa de aur cucerind popoarele vecine si extinzandu-si domeniile sub conducerea faraonilor din dinastía XVIII.
Decaderea imperiului faraonilor a inceput in jurul anului 1075 iHr, cauza a diverse incursiuni ale armatelor altor popoare. In ciuda acestui fapt cultura egiptiana si-a pastrat caracteristicile fundamentale pana la dominatia romana, influentand intru totul Mediterana occidentala.
Ultimii preoti a lui Isis, in insula File, au pastarat cultul pana cand acesta a fost interzis de catre Iustinian I, in 535 e.n. limba se pastreaza, iar o data cu trecerea anilor evolueaza in limba copta, limba pe care Biserica Ortodoxa Copta o foloseste ca limba liturgica

Muzica in Egiptul Antic se utiliza in diverse activitati, dar se desfasura in principal in temple, unde era utilizata in timpul ritualurilor dedicate diferitilor zei sau era utilizata in scop terapeutic, dupa cum arata unele papirusuri, de altfel, semnul hieroglific pentru muzica este acelasi ca pentru bunastare si bucurie.
Neavand un sistem de reprezentare, muzica se transmitea de la maestu la elev, dar unele texte ramase, instrumentele muzicale pastrate in muzee si reprezentate in bazorelief sau in picturi, precum si conservarea prin traditie orala de catre cantorii copti ( Biserica Ortodoxa Copta este o parte din Biserica Ortodoxa din Alexandria care s-a separat de bisericile bizantine în urma Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din 451. Având o istorie comuna cu Biserica din Alexandria Calcedoniana, îsi are radacinile în propovaduirea Sfântului Apostol Marcu. Biserica Copta face parte din grupul bisericilor ortodoxe orientale. Întâistatatorul ei este Papa Copt din Alexandria, în prezent Papa Shenouda al III-lea. Biserica Ortodoxa Copta din Alexandria are aproximativ 18 milioane de credinciosi crestini ortodocsi copti în Egipt si în lumea larga. Pe lânga acestea, este biserica mama pentru Bisericle Ortodoxe din Etiopia si din Eritreea. Mai mult de 95% din crestinii din Egipt sunt ortodocsi copti, dar exista si alte "Patriarhii de Alexandria" (catolici copti, catolici greci-latini si ortodocsi greci, la fel ca si mici comunitati de protestanti si anglicani.) ne permit cunoasterea modului de transmitere si utilizare al acesteia.

Atat prin intermediul picturilor si ofrandelor gasite in mormintele egiptiene cat si prin studiile asupra instrumenteleor gasite, se poate urmari o anumita evolutie a muzicii. La inceput aveau doar instrumente de percutie. Din imaginile pastrate stim ca se utiliza pentru a invoca bunatatea zeilor asupra culturilor, sau pentru starpirea plagilor.
In al patrulea mileniu au aparut flautul vertical si harpa, aceasta din urma devenind un instrument national al egiptienilor.

Harpist.Mormantul Najt

Imperiul Antic

Muzica era religioasa, cantarile preotilor in timpul ritualurilor liturgice. Din studiul instrumentelor, din care exista numeroase reprezentatii, s-a ajuns la concluzia ca urmau o scara pentatónica sau heptatonica.
Instrumente:
De suflat:
Flautul drept, vertical, cu patru sau sase orificii, fara mustiuc si de aproape un metru de lung. Se gaseste in zilele noastre sub numele de: nay si uffata in muzica culta si populara egipteana.
Aulos consta in doua tuburi paralele de trestie cu ancie, de aceeasi lungime, care sunau la unison. Este vorba de instrumentul egiptian actual denumit “zummarah”.
Trompeta , din cupru sau argint, se folosea in defilarile militare si pentru cultul mortilor, era similara trompetei palestine.
Cu coarde:
Harpa cu sase sau opt coarde, foarte decorate. S-a gasit una in necropola din Giza, care dateaza din 2000 iHr. Se sprijinea in podea iar cordarul dintr-o singura bucata aminteste de cel mai vechi arc musical. Cordarul se prindea intr.-un rezonator amplu in forma de lopata, care avea pictati oci de zei, destinati sa impiedice dezastrele. Coardele sale se fixau in partea inferioara pe un cordar, care se presupune ca servea pentru acordarea tuturor coardelor, la fel cum se face in zilele noastre cu pedalele harpei moderne, in iconografie se observa harpa ca fiind un instrument de acompaniament sau uneori formand parte dintr-o orchestra (s-a gasit o reprezentatie a unei orchestre cu sapte harpisti).
Ghitara cu trei coarde, cu griful de doua ori mai lung decat corpul.
Talgere, tambur, sistru instrumente de percutie cu o rama de lemn in forma de U, un maner si bare incrucisate care sustineau niste placi metalice, carea u variat de-alungul timpului
Interpreti: Jufu Anj – cantaret si flautist de curte.
Imperiul Mediu
Se mareste gama de instrumente, cu adoptia lirei de origine asiatica, tamburului cu intindere africana si noi tipuri de sistru: vechiului sistru in forma de potcoava, i se alatura sistrul de Naos cu silueta de templu stilizat.
Imperiul Nou

Talgere. Expuse la Muzeul Louvre, Paris

In jurul sec XVI iHr, egiptienii au inceput sa se relationeze cu mesopotamienii aparand un stil nou centrat pe dansurile profane, cu noi instrumente sosite din Asia precum oboiul dublu cu doua tuburi asezate in unghi unul pentru a executa melodía si celalalt pentru acompaniament. In acea perioada ajunse in Egipt lauta cu doua coarde, cu un grif mai mare decat cel mesopotamian. Studiul acestor doua instrumente indica inceputul sistemului de utilizare a semitonurilor.
Evolueaza harpa, cu un numar de coarde de intre 8 si 16 si cu cutia de rezonanta curbata si impodobita, utilizata de catre preoti. Apare deasemenea o harpa mai mica de intre 3 si 5 coarde care se sprijinea pe umar.
Mai tarziu, a aparut harpa care se sprijinea pe masa si se folosea pentru acompaniamentul cataretilor si unele mai mari de marimea unui om utilizate de catre preoti.
Lira cu sapte coarde s-a facut mai curbata avand terminatiile sculptate.
Trompetele evolueaza si li se adauga un arc metalic.
Lucrari: Imn catre Aton de Akenaton si cateva poeme
Perioada Tarzie

Fragmente de sistru ceramic. Muzeul Louvre, Paris

Exista doua puncte de vedere: pe de o parte, ajung numeroase instrumente noi precum tamburul de lut, talgere mai mici, noi tipuri de flaut care probabil au venit acompaniate de sunete noi. Pe de alta parte, in casele particulare se invata muzica antica, dupa cum ne povestesc Herodot si Platon, care asigurau ca avea un efect benefic asupra tinerilor.
Din perioada lui Ptolemeu apare prima orga inventata in secolul II iHr de Ctesibios din Alexandria, care functiona cu presiune hidráulica iar din época posterioara cunoastem imnul crestin din papirusul lui Oxirrinco, ce se canta fara instrumente (interzise de catre ecleziasti)
Claudios Ptolemeu membru al Academiei, a scris un tratat despre teoría muzicii numit “Harmonicos”; credea ca legile matematice conduceau sistemele muzicale.

Bibliografie:

Osuna,Isabel (1984). La guitara en a Historia, Alpuerto

Pérez Arroyo, Rafael (2001). La música en la era de las Pirámides

Molinero Polo, M.A. .Sola Antequera, D. (2000). Arte y Sociedad del Egipto Antiguo.

Muzica în Societatea Primitivă ***

Mulţi arheologi identifică cornul pe care îl ţine în mâna sa dreaptă

Venus de Laussel ca fiind un instrument idiofon.

În Paleoliticul superior şi mai rar în Paleoliticul Mediu întâlnim dovezi sau indicii de existenţa atât a unor instrumente muzicale cât şi de reprezentări artistice ale acestora
Se face cunoscută prezenţa unor instrumente muzicale precum piculina sau flautul gasite în diverse aşezăminte arheologice şi care datează de la sfarşitul sec. al XIX-lea dar care au fost serios studiate doar prin anii 60 ai sec. XX.
În prezent, acest subiect este unul polemic. Pe de o parte, întrebări dacă anumite instrumente au fost făcute pentru a produce sunete, pe de altă parte discuţii dacă într-adevăr au o origine antropică sau din contră sunt rezultatul eroziunii.

Dintre instrumentele aeorfone despre care avem dovezi că ar fi existat în acea perioadă, este Tjurunga , un instrument construit dintr-o placă de lemn, os sau metal cu un orificiu la unul dintre capete prin care este introdusa o sfoară şi care produce sunete învârtind-ul cu mare viteză. Este un instrument care în zilele noastre îl mai folosesc aborigenii australieni, indienii din America de Nord sau Maorii din Noua Zeelandă. S-au găsit numeroase oase cu incizii în Paleoliticul Superior (Aurignacian sau Gravitian), dar toate au fost identificate ca fiind resturi neantropice. Cu toate acestea exista alte oase care fără îndoială au origini antropice găsite în Paleoliticul Superior (Magdalenian sau Solutrean) si au decoraţii încrustrate sau policromatice. Este posibil să nu se fi utilizat ca Tjurunga ci ca şi podoabe dar făcându-se experimente cu cele mai bine păstrate, cele din peştera La Roche din Dordogne, Franţa, s-a demonstrat că utilizându-le ca şi instrumente muzicale pot atinge frecvenţe până la 170Hz.

Cel mai vechi flaut acceptat de întreaga comunitate ştiinţifică a fost găsit la Geissenklösterle în Germania şi datează de acum 36.000 de ani. E vorba de un grup de flaute, unul dintre ele are 3 găuri şi cel puţin două din ele au urme de unealtă. Lungimea iniţială a fost de 17 cm deşi acum se conservă doar 12 cm. De asemenea în Isturitz, Franţa, s-au găsit o serie de oase, foarte fragméntate, cu găuri, care după multe investigaţii s-a ajuns la concluzia ca au fost create pentru a emite sunete.

Flaut paleolitic superior lucrat din os de animal, aşezământul Geissenklösterle (Suavia, Germania)

În anul 1995 s-a găsit în peştera Divje Babe, Slovenia, un flaut cu o vechime între 45.000 şi 80.000 de ani, este cel mai vechi flaut de pana acum, asociat cu neanderthalii, în timp ce flautele gasite până la acesta să fie asociate cu homo sapiens. Lungimea sa iniţială a fost de 37 cm şi a fost realizat dintr-un femur. Dr. Ivan Turk, responsabil cu gasirea acestuia, apără acest flaut în faţa unui sector al comunităţii ştiinţifice care nu este de acord cu această versiune. Acest sector este de părere că găurile acestui flaut în realitate sunt facute de prădători, ştiind că Neanderthalii nu aveau capacitatea simbolică, artistică sau tehnologică pentru a realiza instrumente muzicale.
Dr. Turk argumentează că e imposibil ca acceste găuri să fie făcute de un animal deoarece distanţa dintre ele este destul de proporţionată. Această proporţionalitate, în plus, ara vea implicaţii muzicale impotante, pentru că s-ar stabilii relaţii diatonice între sunete, creând distanţe de ton si semiton. Lipsa acestei proporţionalităţi exacte, ar face ca această scară să nu sune ca una diatonică emisă de un instrument modern, dar ar avea lungimea suficientp, iar sunetul ar fi similar unui flaut actual.
Deşi este mult mai complicat de a demonstra dovezile existenţei unor instrumente de percuţie, datorită faptului că pielea su lemnul sunt materiale puţin durabile care nu rezistă pera bine trecerii vremii, există totuşi dovezi asupra existenţei acestui tip de instrumente.
În aşezământul Mezin, Ucraina, s-a găsit o serie de şase oase de mamut datând de acum 20.000 de ani, care au fost lovite, lângă o serie de diverse bucăţi de fildeş decorate cu ocru, beţe şi alte elemente similare.

Muzica in Societatea Primitiva **

Muzica preistorică e un subiect destul de complicat ţinând cont de faptul ca un există materiale palpabile, cu excepţia unor instrumente muzicale găsite în aşezăminte arheologice, sau obiecte care s-ar fi putut folosi ca instrumente muzicale. De aceea este un câmp pur teoretic, şi are în Etnologia muzicală sau Muzicologia comparată, unul dintre principalele izvoare de studiu, împreună cu analizele cognitive şi de comportament, studii anatomice si registru arheologic.
Originile muzicii sunt necunoscute, mai ales ca la începuturile ei nu se foloseau instrumente muzicale pentru a o interpreta, ci se facea auzită prin intermediul vocii umane sau percuţiei corporale, în concluzie nu s-au găsit dovezi arheologice în acest sens. Însă e logic să gândim că muzica a fost descoperită odată cu apariţia limbajului. Schimbul intonaţiei muzicale in limbaj produce un cânt, şi probabil la origini acesta a fost modul său de apariţie. În plus, evidenta emoţie din momentul exprimării, constituie daca nu muzică atunci cu siguranţă elemente muzicale cum sunt interpretarea sau ritmul. În concluzie, muzica a apărut ca urmare a prelungirii şi înălţării sunetelor limbajului. Această teorie ştiinţifică a fost susţinută de-alungul timpului iar filosofi sau sociologi precum Jean Jacques Rousseau, Johann Gottfried Herder sau Herbert Spencer au fost unii dintre cei mai mari susţinători ai ei.
În aproape tóate culturile muzica este considerată a fi un dar din partea zeilo. În Grecia Antică se considera că Hermes este cel care transmite muzica oamenilor, si primul creator al unui instrument musical, harpa, care avea niste coarde întinse pe o carapace de broască ţestoasă. Cu vreo cinci mii de ani în urmă, împăratul chinez, Hoang-Ti, a ordonat supuşilor săi sa creeze muzică, şi că pentru aceasta ar trebui să se bazeze pe sunetele produse în natură. În mitología germană se credea ca Heimdall avea un corn gigantic in care sufla in momentul în care începea crepusculul zeilor. Legendele sunt similiare pentru restul culturilor primitive, atât a celor pierdute cât şi a celor moderne. Multe popoare primitive actuale folosesc muzica pentru a se apăra de spirite, pentru a îndepărta boli, pentru a chema ploaia, sau pentru oricare alt aspect al vieţii religioase şi spirituale. Astfel că magia pe care o făceau acompaniată de muzică o puteau exterioriza doar şamanii, preoţii sau alt tip de lideri spirituali.
Mai mult, chiar în natură sau în activităţile cotidiene se putea găsi muzica. Lovind două pietre, tăind un copac, se producea un sunet ritmic, si menţinerea acestuia ajuta la realizarea acelei activităţi, făcând-o mai uşoară. A putut fi un prin strigăt sau un cuvânt care servea ca încurajare. Acesta a evoluat încet încet in mici frase, versuri până s-a închegat un cântec. Economistul si sociologul Karl Bücher a fost cel mai mare aparator al acestei teorii.
Charles Darwin a dezvoltat o teroie în care explica originea muzicii ca o chemare amoroasă, ca şi în cazul păsărilor sau al animalelor. Relaţia dintre amor şi muzică este cunoscută în tóate perioadele istorice (atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu, sau chiar şi in muzica popular modernă).