sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Muzica în Societatea Primitivă ***

Mulţi arheologi identifică cornul pe care îl ţine în mâna sa dreaptă

Venus de Laussel ca fiind un instrument idiofon.


În Paleoliticul superior şi mai rar în Paleoliticul Mediu întâlnim dovezi sau indicii de existenţa atât a unor instrumente muzicale cât şi de reprezentări artistice ale acestora
Se face cunoscută prezenţa unor instrumente muzicale precum piculina sau flautul gasite în diverse aşezăminte arheologice şi care datează de la sfarşitul sec. al XIX-lea dar care au fost serios studiate doar prin anii 60 ai sec. XX.
În prezent, acest subiect este unul polemic. Pe de o parte, întrebări dacă anumite instrumente au fost făcute pentru a produce sunete, pe de altă parte discuţii dacă într-adevăr au o origine antropică sau din contră sunt rezultatul eroziunii.




Dintre instrumentele aeorfone despre care avem dovezi că ar fi existat în acea perioadă, este Tjurunga , un instrument construit dintr-o placă de lemn, os sau metal cu un orificiu la unul dintre capete prin care este introdusa o sfoară şi care produce sunete învârtind-ul cu mare viteză. Este un instrument care în zilele noastre îl mai folosesc aborigenii australieni, indienii din America de Nord sau Maorii din Noua Zeelandă. S-au găsit numeroase oase cu incizii în Paleoliticul Superior (Aurignacian sau Gravitian), dar toate au fost identificate ca fiind resturi neantropice. Cu toate acestea exista alte oase care fără îndoială au origini antropice găsite în Paleoliticul Superior (Magdalenian sau Solutrean) si au decoraţii încrustrate sau policromatice. Este posibil să nu se fi utilizat ca Tjurunga ci ca şi podoabe dar făcându-se experimente cu cele mai bine păstrate, cele din peştera La Roche din Dordogne, Franţa, s-a demonstrat că utilizându-le ca şi instrumente muzicale pot atinge frecvenţe până la 170Hz.


Cel mai vechi flaut acceptat de întreaga comunitate ştiinţifică a fost găsit la Geissenklösterle în Germania şi datează de acum 36.000 de ani. E vorba de un grup de flaute, unul dintre ele are 3 găuri şi cel puţin două din ele au urme de unealtă. Lungimea iniţială a fost de 17 cm deşi acum se conservă doar 12 cm. De asemenea în Isturitz, Franţa, s-au găsit o serie de oase, foarte fragméntate, cu găuri, care după multe investigaţii s-a ajuns la concluzia ca au fost create pentru a emite sunete.


Flaut paleolitic superior lucrat din os de animal, aşezământul Geissenklösterle (Suavia, Germania)



În anul 1995 s-a găsit în peştera Divje Babe, Slovenia, un flaut cu o vechime între 45.000 şi 80.000 de ani, este cel mai vechi flaut de pana acum, asociat cu neanderthalii, în timp ce flautele gasite până la acesta să fie asociate cu homo sapiens. Lungimea sa iniţială a fost de 37 cm şi a fost realizat dintr-un femur. Dr. Ivan Turk, responsabil cu gasirea acestuia, apără acest flaut în faţa unui sector al comunităţii ştiinţifice care nu este de acord cu această versiune. Acest sector este de părere că găurile acestui flaut în realitate sunt facute de prădători, ştiind că Neanderthalii nu aveau capacitatea simbolică, artistică sau tehnologică pentru a realiza instrumente muzicale.
Dr. Turk argumentează că e imposibil ca acceste găuri să fie făcute de un animal deoarece distanţa dintre ele este destul de proporţionată. Această proporţionalitate, în plus, ara vea implicaţii muzicale impotante, pentru că s-ar stabilii relaţii diatonice între sunete, creând distanţe de ton si semiton. Lipsa acestei proporţionalităţi exacte, ar face ca această scară să nu sune ca una diatonică emisă de un instrument modern, dar ar avea lungimea suficientp, iar sunetul ar fi similar unui flaut actual.
Deşi este mult mai complicat de a demonstra dovezile existenţei unor instrumente de percuţie, datorită faptului că pielea su lemnul sunt materiale puţin durabile care nu rezistă pera bine trecerii vremii, există totuşi dovezi asupra existenţei acestui tip de instrumente.
În aşezământul Mezin, Ucraina, s-a găsit o serie de şase oase de mamut datând de acum 20.000 de ani, care au fost lovite, lângă o serie de diverse bucăţi de fildeş decorate cu ocru, beţe şi alte elemente similare.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Muzica in Societatea Primitiva **

Muzica preistorică e un subiect destul de complicat ţinând cont de faptul ca un există materiale palpabile, cu excepţia unor instrumente muzicale găsite în aşezăminte arheologice, sau obiecte care s-ar fi putut folosi ca instrumente muzicale. De aceea este un câmp pur teoretic, şi are în Etnologia muzicală sau Muzicologia comparată, unul dintre principalele izvoare de studiu, împreună cu analizele cognitive şi de comportament, studii anatomice si registru arheologic.
Originile muzicii sunt necunoscute, mai ales ca la începuturile ei nu se foloseau instrumente muzicale pentru a o interpreta, ci se facea auzită prin intermediul vocii umane sau percuţiei corporale, în concluzie nu s-au găsit dovezi arheologice în acest sens. Însă e logic să gândim că muzica a fost descoperită odată cu apariţia limbajului. Schimbul intonaţiei muzicale in limbaj produce un cânt, şi probabil la origini acesta a fost modul său de apariţie. În plus, evidenta emoţie din momentul exprimării, constituie daca nu muzică atunci cu siguranţă elemente muzicale cum sunt interpretarea sau ritmul. În concluzie, muzica a apărut ca urmare a prelungirii şi înălţării sunetelor limbajului. Această teorie ştiinţifică a fost susţinută de-alungul timpului iar filosofi sau sociologi precum Jean Jacques Rousseau, Johann Gottfried Herder sau Herbert Spencer au fost unii dintre cei mai mari susţinători ai ei.
În aproape tóate culturile muzica este considerată a fi un dar din partea zeilo. În Grecia Antică se considera că Hermes este cel care transmite muzica oamenilor, si primul creator al unui instrument musical, harpa, care avea niste coarde întinse pe o carapace de broască ţestoasă. Cu vreo cinci mii de ani în urmă, împăratul chinez, Hoang-Ti, a ordonat supuşilor săi sa creeze muzică, şi că pentru aceasta ar trebui să se bazeze pe sunetele produse în natură. În mitología germană se credea ca Heimdall avea un corn gigantic in care sufla in momentul în care începea crepusculul zeilor. Legendele sunt similiare pentru restul culturilor primitive, atât a celor pierdute cât şi a celor moderne. Multe popoare primitive actuale folosesc muzica pentru a se apăra de spirite, pentru a îndepărta boli, pentru a chema ploaia, sau pentru oricare alt aspect al vieţii religioase şi spirituale. Astfel că magia pe care o făceau acompaniată de muzică o puteau exterioriza doar şamanii, preoţii sau alt tip de lideri spirituali.
Mai mult, chiar în natură sau în activităţile cotidiene se putea găsi muzica. Lovind două pietre, tăind un copac, se producea un sunet ritmic, si menţinerea acestuia ajuta la realizarea acelei activităţi, făcând-o mai uşoară. A putut fi un prin strigăt sau un cuvânt care servea ca încurajare. Acesta a evoluat încet încet in mici frase, versuri până s-a închegat un cântec. Economistul si sociologul Karl Bücher a fost cel mai mare aparator al acestei teorii.
Charles Darwin a dezvoltat o teroie în care explica originea muzicii ca o chemare amoroasă, ca şi în cazul păsărilor sau al animalelor. Relaţia dintre amor şi muzică este cunoscută în tóate perioadele istorice (atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu, sau chiar şi in muzica popular modernă).

Muzica in Societatea Primitiva *

De cand e omul pe pământ, există manifestări muzicale, ca şi consecinţă a necesităţii omului de a se exprima sau de a-şi exprima sentimentele. Chiar înainte ca omul să fabrice instrumente muzicale se făcea muzică aplaudând, cântând sau lovind obiecte.
Antropologia a demonstrat a demonstrat intima relaţie între specia umană şi muzică şi dacă unele interpretari tradiţionale relaţionau apariţia s-a cu activităţile intelectuale considerate supranaturale (făcând-o astfel să indeplinească o funcţie cu finalitate superstiţioasă, magică sau religioasă) acum aceasta se relaţionează cu ritualurile de împerechere şi cu munca colectivă.
Aceste prime melodii se făceau pe baza a multor repetiţii sau aveau un ambitus melodic foarte limitat, foarte apropiate vorbirii. Se păstrează urme a unui anumit limbaj muzical care consta în nişte ieroglife care indicau urcarea sau coborârea sunetului cu ajutorul mişcării mâinii.
Pentru omul primitiv existau două semnale care evidenţiau delimitarea între viaţă şi moarte: mişcarea şi sunetul. Ritualurile de viaţă şi moarte se desfaşurau între acestea două. În aşa numita artă preistorică dansul şi muzica devin simboluri ale vieţii în timp ce repausul şi liniştea se conformează a fi simboluri ale morţii.
Omul primitiv gasea muzica în natură şi in propia-i voce. Deasemena a învăţat să se folosească de obiecte rudimentare (oase, tulpini, trunchiuri de copacc, scoici etc.)
pentru a reproduce sunete.
În preistorie apare muzica în ritualuri de vânătoare sau război şi la petreceri unde, în jurul focului, se dansa până la epuizare. Muzica se baza în principal pe ritmuri şi mişcări care imitau animalele. Manifestările muzicale ale omului constau în exteriorizarea sentimentelor prin intermediul sunetului emis de propia voce şi cu scopul de a-l distinge de vorbire.
Primele instrumente au fost obiecte, ustensile sau chiar corpul uman. Aceste instrumente le putem clasifica in patru categorii:
Autofone – care produc sunete prin intermediul materiei din care sunt făcute fără a fi nevoie de ajutorul unei tensiuni speciale;
Membrafone – făcute dintr-o membrană întinsă pe o nuca de cocos, un recipient oarecare sau o adevărată şi autentică cutie de rezonanţă;
Cordofone – cu coarde (harpa)
Aerofone – sunetul se obţine din vibraţiile coloanelor de aer. Unul dintre primele instrumente “flautul” construit dintr-un os cu găuri.

Dans în Peşteră
de El Cogul (Lérida)
Această pictură rupestră reprezintă femei care dansează în jurul unui bărbat gol. Ritualurile asociate cu dansul şi ritmul repetitiv erau frecvente în toate culturile preistorice.


* adaugiri. 14 ianuarie 2011
Manifestarile muzicilor primitive se caracterizeaza prin: predominanta principiilor de repetitie si variatie in raport cu gradatia si contrastul. Limbajul inaltimilor sonore primitive se caracterizeaza prin sunete cu inaltimi nedeterinate sau prin scari sonore restranse (oligoelementare).
Timbrul constituie de obicei o sursa de contrast nu numai prin diversitatea de voci si instrumrnte ci si prin actiunea grupelor opuse (contrast antifonic) sau a opozitiei tutti/solo (contrast responsorial). 
Functiile muzicilor traditionale si primitive sunt multiple de la utilitar la estetic (placerea artei) locul central revenind functiilor magic rituale asigurand doua scopuri principale: comunicarea cu fortele supranaturale si purificarea interioara (functie cathartica).
Manifestarea muzicilor primitive si traditionale se integreaza intr-un complex sincretic (mai multe arte combinate).