playlist

luni, 10 octombrie 2011

MUZICA IN CHINA


Preistoria
(mileniile 3 şi 2 ÎHr)
În al treilea mileniu ÎHr. traiul în China era acel specific unui popor seminomad şi vânător, care trăia o nouă Epocă de Piatră.  Agricultura s-a dezvoltat treptat în special pe ruta văilor râurilor Yan-Tse-Kiang şi Hoang-Ho – regiunea fertilizată de aluviuni - . Acestă perioadă aminteşte,  în mitologie, de semizeii şi împăraţii legendari, care, după cum se spune, aveau fiecare propriul sistem muzical. Dar din aceste sisteme a mai rămas doar numele. Trecând la mileniul al doilea se spune că a început să apară o nouă cultură în extremul orient al coridorului ce uneşte orientul depărtat de orientul apropiat. Această cultură chineză megalitică e posibil să fi fost îmbogăţită de infuenţe străine – Mesopotamia era guvernată de sumeri iar Egiptul trăia sub Vechiul Imperiu – . Oricum ar fi fost, cultura nou apărută se pare că a fost transmisă de către popoarele mongoloide.

Societatea chineză a fost condusă la început de dinastia numită Hsia (2205 – 1766 ÎHr) căreia i-a urmat o altă dinastie pe o perioadă mai lungă de timp numită Shang (1766 – 1122 ÎHr), şi ale căror vestigii dăinuie.
Excavaţiile au scos la lumină două tipuri de instrumente muzicale: piatra sonoră (ch’ing) şi flautul globular (hsüan); după caracteristici se pot atribui perioadei neolitice. Alte două instrumente, tamborul (ku) şi clopotul (chung), apar în scrieri din sec. XII ÎHr şi în esenţă, se pot considera aparţinătoare Epocii de Bronz. Oda în care se menţionează face parte din Shih Ching (Cartea Cântărilor), o compilaţie începută spre finalul dinastiei Shang care se întinde aproximativ pe durata unui mileniu (1600 -600 ÎHr) şi care dă informaţii despre muzica timpurilor primitive.
De-a lungul anului agricol se sărbătoreau importante festivităţi la confluenţa râurilor, motivul fiind trecerea de la un anotimp la altul. La aceste festivităţi corurile de baieţi se luau la întrecere cu cele de fete din diferite sate cântând distihuri în timp ce se acompaniau cu gesturi. Fiecare jumatate de distih era format de obicei din opt cuvinte, adică, opt silabe, formă foarte cunoscută în poezia chineză. Aceste concursuri şi cântatul alternant (antifonia), vroiau să simbolizeze cele două principii poetice ale universului Yang şi Yin, armonia naturii şi armonia umană şi prin ritualurile sexuale ulterioare de asemenea simbolizau fuziunea celor două principii universale. Forma muzicală era strâns legată de unul sau altul din cele două simboluri, în aşa fel încât în anumite festivaluri o grupare muzicală cânta înaintea alteia iar apoi cântau împreună. Anumite ode se cântau în aceste festivaluri în timp ce altele se cântau la curţi. Vecheal Shu Ching (Cartea Istoriei) spune că unul din împăraţii legendari (mileniul al treilea ÎHr) analiza odele de la curte şi baladele din sat să vadă dacă corespundeau celor cinci note.
Aceasta ar putea fi considerată ca fiind cheia procesului prin care „cantecul popular” dobândeşte forme mai elevate – deşi în rare ocazii, ca sa nu zic în niciuna, participau ţăranii – şi cauza faptului că persistă în cântecul popular al Chinei din zilele noastre.
Aluzia la „cele cinci note” face referire la scara formată din cinci note, care din timpuri străvechi a fost baza principală a melodiei chineze.
Prezenţa pe continentul american a „celor cinci note” şi a unui număr mare de instrumente muzicale, a fost posibilă datorită pătrunderii eschimoşilor şi a „indienilor” americani, aparţinători popoarelor mongoloide care au colonizat continentul asiatic.

De-a lungul acelei epoci s-a consolidat tot procesul cultural. Muzica chineză, de altfel ca şi cultura în general, a absorbit numeroase influenţe străine, dar propria identitate esenţială a reuşit să se conserve graţie respectului faţă de trecut existentă chinezi, datorită căruia s-a menţinut continuitatea tradiţiei.
în partea stângă, hou kin, în partea dreaptă sheng




duminică, 16 ianuarie 2011

ROMA ANTICA.muzica in societatea romana.Instrumente muzicale

Desi muzica romana se limita la a adopta muzica greaca, totusi sunt cateva mici schimbari. Apare improvizatia, fara notare fixa. Incetul cu incetul instrumentele aerofone din metal capata importante. Muzica devine prezenta in tot ceea ce inseamna public de la marile si fastuoasele petreceri pana in zona educatiei. Ceea ce ramane certeste faptul ca Roma a stiut sa aprecieze muzica, cu sau fara inovatii.

Romanii au adaptat teoría grecilor necesitatilor si studiului muzicii. Aulosul grec se transforma in tibia romana, instrument care a ocupat un loc important in ceremoniile religioase, in muzica militara sau in teatru. Cu toate acestea, interpretii de seama veneau din randurile sclavilor intelectuali ai stapanilor romani veniti de pe teritoriile grecesti. Se poate spune ca muzica Imperiului Roman a confirmat ceea ce se cunostea in Grecia Clasica :cantul monofon, (o singura voce sau in cazul corurilor cantatul la unison), relatia dintre muzica si ritmul prozodic (vorbind sau recitand pe accentele si ritmul textului) si improvizatia instrumentala, punand in practica formule muzicale cunoscute.
In teatrele romane, care imitau grecii, se reprezentau lucrari si aveau loc concerte muzicale gratuite. In loc sa compuna ei insisi muzica lucrarii puse in scena (cum faceau dramaturgii greci), in Roma se dadea aceasta sarcina altor creatori. De exempul Flaccus, fiul lui Claudius, a fost compozitorul muzicii operelor lui Terentiu. S-au evidentiat de asemenea muzicieni din provincia precum grecul Terpnus (mare interpret la kithara si maestrul imparatului Nero) Menicrates, Polion si Mesomende din Creta, autorul Imnurilor catre Helios si Nemesis. Muzica nu era doar pentru barbati ca in alte culturi, Lucianus, scriitorul, elogia abilitatea femeilor aristocrate si a curtezanelor in a canta vocal si instrumental (la kithara).
instrumentele muzicale ale romei antice

In scrierile sale Horatiu ne precizeaza despre practica muzicala, in randul aristocratiei, a femeilor care luau lectii de muzica de la Tigellus si Demetrius iar de la Sallustius compozitie. De asemenea Aulus Gelus vorbeşte despre un cor de băieţi şi fete, care cânta la ospeţe piese de Anacreon şi Sapho.
In ceea ce priveste muzica folosita in armata romana, Servius Tullius (578-534 IHr.) a infiintat grupurile de muzicieni in randurile Militiei Romane, acestia cantau la instrumente de suflat si aveau sarcini specifice pentru ceremonia si lupta. Astfel au aparut Cornicenii (muzicieni care cantau la corn) si Tubiceni (muzicieni care cantau la trambita). Acestora, in jurul anului 400 IHr. Li s-au alaturat flautul si trompetele, de forme si marimi varíate, precum si alte instrumente ca Syrinx si Lituus. Cu timpul romanii au adaugat si utilizat alte instrumente de suflat mult mai sonore precum Bucina, Tibia, Tympanum, Scabillum, Cymbala si Crotola.

miercuri, 5 ianuarie 2011

ROMA ANTICA

Generalitati

Roma a cucerit Grecia, insa cultura acesteia era foarte importanta si chiar daca ambele culturi s-au contopit, Roma nu a adus nimic nou muzicii Greciei Antice, modelul de evolutie insa a fost cel roman, variind ocazional din punct de vedere estetic. In mare parte muzica era folosita la marile serbari, erau apreciati muzicienii virtuozi sau faimosi, care adaugau interpretarii lor momente umoristice. Acesti muzicieni duceau un trai boem, inconjurati mai tot timpul de petreceri.

Erau teatrele romane sau amfiteatrele locurile in care se reprezentau comediile in stilul grec. Autorii cei mai faimosi erau, printre altii, Plaut si Terentiu. In ceea ce priveste tragedia, aceasta a fost cultivata de Seneca. Muzica avea un rol transcendental in aceste opere teatrale.
Din momentul fondarii Romei se produce o miscare muzicala foarte importanta, protagonizata de actori de origine etrusca care dansau pe ritmul unor tibii – specie de aulos. Romanii incearca sa imite aceste arte la care adauga elementul muzicii vocale. Acesti noi artisti se vor numi histrioni care in etrusca inseamna dansatori. In afara unui mic fragment dintr-o comedia a lui Terentiu, nu s-a pastrat nimic din muzica de acest tip.

In momentul in care Imperiul Roman se consolideaza, imigrantii sositi imbogatesc considerabil prin culturile lor cultura romana. Relevante au fost contributiile siriene si egiptiene si cele care veneau din Peninsula Iberica, Spania de azi. Reapar vechile stiluri cum sunt: citharodia si citharistica. Erau frecvente competitiile si examenele in acest domeniu. Cu toate acestea, nu exista certitudinea valorarii institutionale si culturale a muzicii de catre Roma.
Muzica, arta in general, stiinta si filosofía au ajuns a fi parte fundamentala a civilizatiei romane.

Instrumentele muzicale:

In ceea ce priveste instrumentele muzicale cele mai des utilizate in Roma Antica, acestea proveneau de la diferitele popoare ale Antichitatii. Civilizatia romana a avut sub conducerea sa culturi distincte, care au influentat si imbogatit Roma, prin obiceiurile si traditiile lor. Astfel instrumentele soliste cele mai utilizate au fost lira si cithara. Primul era un soi de harpa, dar mai mica.


lira cu zece corzi

Lira este primul instrument la care Biblia face referinta si este singurul instrument cu coarde care apare in Pentateuh.
[Pentateuh (Πεντετεύχως- în greacă "cinci suluri sau cutii pentru păstrarea lor"). este numele de provenienţă greacă sub care sunt cunoscute în limba română primele cinci cărţi ale lui Moise din Vechiului Testament - Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronom. În originalul ebraic, ele poartă numele de "Tora", (Învăţătura sau Legea), un cuvânt care vine de la verbul "yara" (hora) care înseamnă "a preda, a instrui".] 

Era construita din lemn si avea zece corzi. Forma sa varia la fel ca si marimea, primand astfel sunetul in defavoarea aspectului. Unele dintre ele erau destul de mici incat se putea pasi in timp ce se canta la aceste instrumente. Timbrul lirei era dulce auzului iar expresia muzicii era considerata ca un semn de fericire.


Cithara romana


Femeie cu cithara.  Fresca din Villa Fannius Synistor Boscoreale


















In ceea ce priveste cithara, unii spun ca Decacordul (DECACÓRD, decacorduri, s. n. Vechi instrument muzical, asemănător cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde) este acelasi lucru. Cithara este un instrument derivat din lira, dar mai mare si mai profund decat acesta cu o sonoritate mai mare.


muzica Romei Antice

Un alt instrument foarte important, dar considerat mai putin adecvat educatiei era Aulos-ul (aulos (cuv. gr. αὐλός)). Acesta, in mod normal, era folosit de muzicienii profesionisti. E vorba de un instrument aerofon cu ancie dubla si 4 sau 5 orificii. A fost preluat, se pare, din Asia (cel mai vechi exemplar a fost găsit în mormântul regelui sumerian Ur, cca. 2.700 î. Hr.). Instrument folosit adesea împerecheat (diaulos), era legat de ceremoniile cultice, profane și de teatru. Romanii îl cunoșteau într-o formă mai evoluată, sub denumirea de tibia. 
muzician cantand la aulos Muzeul Louvre-Paris