Muzica in Societatea Primitiva **

Muzica preistorică e un subiect destul de complicat ţinând cont de faptul ca un există materiale palpabile, cu excepţia unor instrumente muzicale găsite în aşezăminte arheologice, sau obiecte care s-ar fi putut folosi ca instrumente muzicale. De aceea este un câmp pur teoretic, şi are în Etnologia muzicală sau Muzicologia comparată, unul dintre principalele izvoare de studiu, împreună cu analizele cognitive şi de comportament, studii anatomice si registru arheologic.
Originile muzicii sunt necunoscute, mai ales ca la începuturile ei nu se foloseau instrumente muzicale pentru a o interpreta, ci se facea auzită prin intermediul vocii umane sau percuţiei corporale, în concluzie nu s-au găsit dovezi arheologice în acest sens. Însă e logic să gândim că muzica a fost descoperită odată cu apariţia limbajului. Schimbul intonaţiei muzicale in limbaj produce un cânt, şi probabil la origini acesta a fost modul său de apariţie. În plus, evidenta emoţie din momentul exprimării, constituie daca nu muzică atunci cu siguranţă elemente muzicale cum sunt interpretarea sau ritmul. În concluzie, muzica a apărut ca urmare a prelungirii şi înălţării sunetelor limbajului. Această teorie ştiinţifică a fost susţinută de-alungul timpului iar filosofi sau sociologi precum Jean Jacques Rousseau, Johann Gottfried Herder sau Herbert Spencer au fost unii dintre cei mai mari susţinători ai ei.
În aproape tóate culturile muzica este considerată a fi un dar din partea zeilo. În Grecia Antică se considera că Hermes este cel care transmite muzica oamenilor, si primul creator al unui instrument musical, harpa, care avea niste coarde întinse pe o carapace de broască ţestoasă. Cu vreo cinci mii de ani în urmă, împăratul chinez, Hoang-Ti, a ordonat supuşilor săi sa creeze muzică, şi că pentru aceasta ar trebui să se bazeze pe sunetele produse în natură. În mitología germană se credea ca Heimdall avea un corn gigantic in care sufla in momentul în care începea crepusculul zeilor. Legendele sunt similiare pentru restul culturilor primitive, atât a celor pierdute cât şi a celor moderne. Multe popoare primitive actuale folosesc muzica pentru a se apăra de spirite, pentru a îndepărta boli, pentru a chema ploaia, sau pentru oricare alt aspect al vieţii religioase şi spirituale. Astfel că magia pe care o făceau acompaniată de muzică o puteau exterioriza doar şamanii, preoţii sau alt tip de lideri spirituali.
Mai mult, chiar în natură sau în activităţile cotidiene se putea găsi muzica. Lovind două pietre, tăind un copac, se producea un sunet ritmic, si menţinerea acestuia ajuta la realizarea acelei activităţi, făcând-o mai uşoară. A putut fi un prin strigăt sau un cuvânt care servea ca încurajare. Acesta a evoluat încet încet in mici frase, versuri până s-a închegat un cântec. Economistul si sociologul Karl Bücher a fost cel mai mare aparator al acestei teorii.
Charles Darwin a dezvoltat o teroie în care explica originea muzicii ca o chemare amoroasă, ca şi în cazul păsărilor sau al animalelor. Relaţia dintre amor şi muzică este cunoscută în tóate perioadele istorice (atât în Antichitate cât şi în Evul Mediu, sau chiar şi in muzica popular modernă).

Muzica in Societatea Primitiva *

De cand e omul pe pământ, există manifestări muzicale, ca şi consecinţă a necesităţii omului de a se exprima sau de a-şi exprima sentimentele. Chiar înainte ca omul să fabrice instrumente muzicale se făcea muzică aplaudând, cântând sau lovind obiecte.

Antropologia a demonstrat a demonstrat intima relaţie între specia umană şi muzică şi dacă unele interpretari tradiţionale relaţionau apariţia s-a cu activităţile intelectuale considerate supranaturale (făcând-o astfel să indeplinească o funcţie cu finalitate superstiţioasă, magică sau religioasă) acum aceasta se relaţionează cu ritualurile de împerechere şi cu munca colectivă.
Aceste prime melodii se făceau pe baza a multor repetiţii sau aveau un ambitus melodic foarte limitat, foarte apropiate vorbirii. Se păstrează urme a unui anumit limbaj muzical care consta în nişte ieroglife care indicau urcarea sau coborârea sunetului cu ajutorul mişcării mâinii.

Pentru omul primitiv existau două semnale care evidenţiau delimitarea între viaţă şi moarte: mişcarea şi sunetul. Ritualurile de viaţă şi moarte se desfaşurau între acestea două. În aşa numita artă preistorică dansul şi muzica devin simboluri ale vieţii în timp ce repausul şi liniştea se conformează a fi simboluri ale morţii.

Omul primitiv gasea muzica în natură şi in propia-i voce. Deasemena a învăţat să se folosească de obiecte rudimentare (oase, tulpini, trunchiuri de copacc, scoici etc.)

pentru a reproduce sunete.

În preistorie apare muzica în ritualuri de vânătoare sau război şi la petreceri unde, în jurul focului, se dansa până la epuizare. Muzica se baza în principal pe ritmuri şi mişcări care imitau animalele. Manifestările muzicale ale omului constau în exteriorizarea sentimentelor prin intermediul sunetului emis de propia voce şi cu scopul de a-l distinge de vorbire.

Primele instrumente au fost obiecte, ustensile sau chiar corpul uman. Aceste instrumente le putem clasifica in patru categorii:

Autofone – care produc sunete prin intermediul materiei din care sunt făcute fără a fi nevoie de ajutorul unei tensiuni speciale;
Membrafone – făcute dintr-o membrană întinsă pe o nuca de cocos, un recipient oarecare sau o adevărată şi autentică cutie de rezonanţă;
Cordofone – cu coarde (harpa)
Aerofone – sunetul se obţine din vibraţiile coloanelor de aer. Unul dintre primele instrumente “flautul” construit dintr-un os cu găuri.

Dans în Peşteră
El Cogul (Lérida)

Această pictură rupestră reprezintă femei care dansează în jurul unui bărbat gol. Ritualurile asociate cu dansul şi ritmul repetitiv erau frecvente în toate culturile preistorice.

* adaugiri. 14 ianuarie 2011

Manifestarile muzicilor primitive se caracterizeaza prin: predominanta principiilor de repetitie si variatie in raport cu gradatia si contrastul. Limbajul inaltimilor sonore primitive se caracterizeaza prin sunete cu inaltimi nedeterinate sau prin scari sonore restranse (oligoelementare).

Timbrul constituie de obicei o sursa de contrast nu numai prin diversitatea de voci si instrumrnte ci si prin actiunea grupelor opuse (contrast antifonic) sau a opozitiei tutti/solo (contrast responsorial). 

Functiile muzicilor traditionale si primitive sunt multiple de la utilitar la estetic (placerea artei) locul central revenind functiilor magic rituale asigurand doua scopuri principale: comunicarea cu fortele supranaturale si purificarea interioara (functie cathartica).

Manifestarea muzicilor primitive si traditionale se integreaza intr-un complex sincretic (mai multe arte combinate).